Propoziție gramaticală
From Wikipedia, the free encyclopedia
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare. Se identifică practic prin prezența unui singur predicat. Acesta este exprimat de obicei printr-un verb la un mod personal, dar în mod excepțional, printr-un verb la un mod nepersonal, un nume predicativ, o interjecție predicativă sau o intonație predicativă (într-o propoziție nominală redusă la subiect). Propoziția poate fi constituită din două sau mai multe cuvinte, dar și dintr-un singur cuvânt. Exemple[1]:
- El locuiește în București;
- A se scutura înainte de întrebuințare;
- Vorba lungă sărăcia omului;
- Adevărat;
- Da;
- Iarnă grea;
- Iarnă;
- El, după ea.
Din punct de vedere semantic și logic, o propoziție este enunțarea unei judecăți[2]. Se caracterizează prin conținut de cunoaștere (rezultatul constatărilor vorbitorului în legătură cu realitatea), sau prin conținut afectiv-volițional (atitudinea vorbitorului față de realitate)[3].