Nume predicativ
From Wikipedia, the free encyclopedia
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ. Numele predicativ poartă în cea mai mare măsură sensul lexical al acestui tip de predicat, iar verbul copulativ este cel mai important din punct de vedere gramatical, exprimând categoriile gramaticale ale verbului[1][2][3][4][5][6].
Gramatică |
Morfologie |
Parte de vorbire |
Sintaxă |
Cazuri |
Sintaxa propoziției |
Parte de propoziție |
• Atribut |
• Complement |
• Predicat |
• Nume predicativ |
• Subiect |
Sintaxa frazei |
Propoziție subordonată |
În unele gramatici tradiționale ale altor limbi, numele predicativ se delimitează la fel ca în cele ale limbii române[7], dar în terminologia gramaticală din surse în alte limbi este inclus unei clase mai largi care face conexiunea cu ceea ce se numește în gramaticile românești „element predicativ suplimentar”[8].