Interjecție
From Wikipedia, the free encyclopedia
În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.[1][2][3]. Se caracterizează în general prin lipsa conținutului noțional, și prin posibilitatea limitată de a se integra în propoziție.
Interjecția este specifică limbii vorbite, în special registrului de limbă familiar[2]. Sensul ei pragmatic se precizează adesea în vorbire cu ajutorul intonației, al gesturilor și al mimicii[3].