Determinant (gramatică)
From Wikipedia, the free encyclopedia
În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic. Determinantul precizează, lămurește sau restrânge sensul regentului, alfel spus îl actualizează, contribuind la realizarea sa în propoziție[1][2][3].
În privința claselor de cuvinte pe care le cuprinde, termenul are un sens mai restrâns, unul mai larg și unul și mai larg[4].
În primul sens, sunt determinanți cuvinte precum articolele, adjectivele pronominale și numeralele cardinale, care participă împreună cu un substantiv la formarea unui grup nominal[5][2][6]. Ei pot substantiva alte părți de vorbire pentru a crea un astfel de grup, de exemplu: frumosul, cel sărac, un trei, eul, un nimic, binele, un of[7].
În al doilea sens, în clasa determinanților intră orice fel de atribut al substantivului[8], iar în al treilea este vorba de orice parte secundară de propoziție[1].
Pentru Constantinescu-Dobridor 1998, care definește determinantul în sensul cel mai larg, cel exprimat printr-un substantiv, un adjectiv propriu-zis, un numeral, un pronume, un verb, un adverb sau o interjecție este concret, deoarece are drept caracteristică un conținut lexical precis. Alt tip de determinant este cel abstract, care nu are conținut lexical, ci numai sens gramatical. Astfel de determinanți sunt cei considerați în sensul cel mai restrâns[1].
Acest articol se referă numai la determinanții abstracți, numiți pe scurt determinanți de către autorii care nu folosesc acest termen pentru cei numiți concreți.
Determinanții sunt de obicei clasați în două categorii: hotărâți și nehotărâți[9][6].
În fiecare limbă există determinanți abstracți, dar, în funcție de limbă, sunt diferențe în privința numărului lor, a caracteristicilor lor și a cazurilor în care se folosesc. Unele limbi mai diferă și în privința posibilității sau imposibilității de a folosi cu aceeași formă unii determinanți și ca pronume.