Limba greacă veche
From Wikipedia, the free encyclopedia
Limba greacă veche (numită și limba greacă antică sau elină) este a doua etapă a limbii grecești (după limba proto-greacă și dialectul micenian) și cuprinde două perioade ale istoriei grecești: arhaică (secolele IX-VI î.Hr.) și clasică (secolele V-IV). Perioada veche a istoriei grecești include, în mod normal, și epoca elenistică (postclasică), care constituie etapa koine a limbii grecești.
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Greacă veche Έλληνική γλωσσα | |
Regiuni | coasta estică a Mării Mediterane |
---|---|
Perioadă de existență | secolul IX î.Hr. – secolul IV î.Hr. |
Sistem de scriere | alfabetul grec cu diacritice |
Clasificare | |
limbi indo-europene
| |
Statut oficial și codificare | |
ISO 639-2 | grc |
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect) | grc[1] |
SIL | grc |
Răspândire în lume | |
O hartă a dialectelor vechi grecești (cca. 400 î.Hr.) | |
Puteți vizita Wikipedia în greacă veche. | |
Această pagină poate conține caractere Unicode | |
Modifică date / text |
Limba greacă veche este limba poemelor lui Homer, inclusiv a Iliadei și Odiseei, a marilor lucrări de literatură și filosofie ale vârstei de aur ateniene, care au ajuns să constituie baza matematicii și științei noastre moderne.
Pentru informații în legătură cu familia limbilor eline înainte de invenția alfabetului grecesc, vezi articolele Limba miceniană și Limba proto-greacă.