Corp (fizică)
agregare singulară de substanță(e) precum materie sau radiație, cu proprietăți ca masă, poziție sau impuls / From Wikipedia, the free encyclopedia
În fizică, în special în mecanica clasică, un corp este o porțiune de materie bine determinată,[1][2] având în spațiul tridimensional o frontieră (limită) evidentă. Limita corpului, deși se poate schimba în timp, trebuie să fie definită și identificată prin proprietățile materialului, și de obicei este suprafața vizibilă sau tangibilă a sa. Materia din obiect este constrânsă (într-o măsură mai mare sau mai mică) să se miște ca un tot unitar. Limita se poate deplasa în spațiul tridimensional față de alte obiecte de care nu este atașată prin translație și rotație. Limita unui corp se poate deforma și modifica în timp în diferite moduri.
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. Întrucât este un articol tradus, a se vedea pagina de discuție, iar articolul de origine nu are nici el note de subsol, puteți ajuta și supraveghind acel articol, iar când acolo apar note de subsol, copiați-le și aici. |
Un corp nu este obligatoriu să fie format din aceeași colecție de materie. Atomii sau părțile unui corp se pot schimba în timp. Un corp este de obicei menit să fie definit prin cea mai simplă reprezentare a frontierei sale în concordanță cu observațiile. Totuși, uzual legile fizicii se aplică direct doar corpurilor care sunt formate din aceeași colecție de materie.
Din punct de vedere filozofic un corp are multe dintre caracteristicile unui obiect. Orice corp are o identitate unică, independentă de orice alte proprietăți. Două corpuri pot fi identice, în toate proprietățile, cu excepția poziției, dar rămân totuși distincte. În cele mai multe cazuri, limitele a două corpuri nu se pot suprapune în timp în niciun moment. Proprietatea identității permite numărarea corpurilor. Intuitiv, la un moment dat de timp corpul are o anumită poziție în spațiu (deși nu echivalează neapărat cu abstracția unui punct în spațiu și timp). Se presupune că un corp în ansamblu are proprietăți cantitative precum masă, moment, sarcină electrică, alte mărimi care se conservă și, eventual, alte mărimi.