Șantaj
From Wikipedia, the free encyclopedia
Șantajul este fapta de constrângere exercitată asupra cuiva, prin amenințarea cu divulgarea unui secret compromițător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a dobândi în mod incorect un folos, bani sau favoruri pentru sine sau pentru altul. [1]
Parte a seriei despre | ||
Corupție | ||
Metode | ||
Mită • Furt • Fraudă • Deturnare de fonduri | ||
Combatere | ||
• Libertatea presei
• Libertate de exprimare | ||
Corupția din diferite țări | ||
• România • Moldova | ||
Instituții anticorupție în România | ||
• Direcția Națională Anticorupție | ||
Vezi și | ||
• Corupție politică
• Corupția în Armata Română | ||
editează |
Din punct de vedere penal, șantajul este o infracțiune care face parte din grupul infracțiunilor contra libertății persoanei. Conform noului cod penal, Art. 207 Șantajul este: (1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1). (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.[2]
Pentru existența infracțiunii de șantaj nu este necesar ca partea vătămată sa dea inculpatului suma de bani cerută, elementele constitutive ale infracțiunii fiind întrunite chiar dacă suma de bani nu a fost efectiv dată, deoarece șantajul este o infracțiune îndreptată, în principal, împotriva libertății morale a persoanei, libertate încălcată prin simplul fapt al constrângerii acesteia să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva împotriva voinței sale.[3]
Prin incriminarea șantajului, legea penală reacționează împotriva faptelor susceptibile de a îngrădi libertatea persoanei șantajate de a lua hotărâri și de a dispune fără constrângere de voința sa, de acțiunile sale, de bunurile ce formează patrimoniul său.[4] În cazul șantajului, împăcarea părților nu înlătură răspunderea penală.
Codul Penal (Code Criminel, Cap. VIII Art. 302) canadian prevede și șantajul prin texte defăimătoare (în franceză extorsion par libelle), după cum urmează: Comite infracțiune orice persoană care, cu intenția de a stoarce bani de la cineva, publică sau amenință că publică un text defăimător, ori se oferă să se abțină de la publicarea lui sau să împiedice publicarea acestuia.[5]
Având în vedere că informațiile cu care se șantajează sunt adevărate, publicarea acestora nu ar fi o infracțiune în sine, ca defăimarea, în schimb, infracțiunea începe în momentul condiționării dezvăluirii sau tăinuirii acestora.
Cei care au fost victimele unui accident rutier sau rudelor acestora li se poate întocmi dosar penal dacă vor încerca să "stoarcă" bani de la vinovatul accidentului. Solicitarea de sume de bani în schimbul nedepunerii cererii penale poate fi considerată un șantaj. [6]
Șantajul poate fi exercitat și la nivel de stat. Astfel, secretarul general al NATO, Anders Rasmussen, a avertizat că dependența de energie poate face o țară vulnerabilă la șantajul economic și politic, motiv pentru care securitatea energetică a devenit un subiect de dezbatere în Alianța Nord-Atlantică. [7]