Universalii lingvistice
From Wikipedia, the free encyclopedia
În lingvistică, universaliile sunt categorii, proprietăți, relații, tendințe considerate comune tuturor limbilor, deși acestea sunt foarte diferite în numeroase privințe[1][2][3][4][5].
Există universalii fonologice, gramaticale, semantice, lexicale, pragmatice, stilistice etc., deci se găsesc în toate domeniile limbii[1][6].
Încă din Antichitate a fost intuită existența unor caracteristici și structuri comune pentru toate limbile. Aristotel a pus bazele gramaticii generale, având preocuparea de a elabora o teorie a propoziției ca aspect al logicii formale[7]. În Evul Mediu (secolele XIII–XIV), scolasticii au reprezentat universalismul în privința limbii, afirmând determinarea limbii de către gândire, iar aceasta fiind comună tuturor oamenilor, au dedus că toate limbile sunt în esență la fel, diferențele fiind numai superficiale[8]. Ideea gramaticii generale a reapărut în secolul al XVII-lea, fiind dezvoltată într-o gramatică franceză[9] pe baza postulatului că limbajul, imagine a gândirii, exprimă judecăți, ceea ce se realizează în diversele limbi conform unor scheme logice universale[7].
Interesul pentru universaliile lingvistice a crescut după 1960, mai ales prin cercetările lingvistului american Joseph Greenberg[2] și continuând, printre altele, cu lucrările lingvistului american Noam Chomsky privind gramatica universală, în cadrul mai larg al gramaticii generative[1]. Aceste cercetări sunt importante pentru lămurirea procesului de învățare a limbilor[2] și în domeniul traducerii automate[3].
Stabilirea universaliilor se face prin două moduri. Unul este empiric, constând în obținerea generalizărilor pe baza analizei și a comparării unui număr cât mai mare posibil de limbi, care poate fi oricând lărgit prin descoperirea și atragerea în comparație a noi limbi. Altul este cel al lui Chomsky, care funcționează pe calea deducerii, plecând de la un eșantion mic de limbi, a unui model lingvistic aplicabil pentru descrierea tuturor limbilor, model ce cuprinde un inventar de principii și reguli universale, precum și un inventar de categorii de bază[1].
Cercetarea universaliilor este paralelă cu cea a tipologiei lingvistice, selecția parametrilor tipologici fiind făcută din inventarul de categorii și proprietăți considerate universale[1].