Timp (gramatică)
From Wikipedia, the free encyclopedia
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni. Desemnează în primul rând o categorie gramaticală a verbului. Cu calificativele „prezent”, „trecut” și „viitor”, denumește valorile temporale de bază exprimate de verb. Se poate referi și la diversele paradigme sau forme temporale care nuanțează valorile de bază, de exemplu „timpul imperfect”, „timpul viitor anterior” etc. Totodată, ca atribut substantival („de timp”) califică o subclasă a adverbelor, un tip de complement circumstanțial și un tip de propoziție subordonată circumstanțială[1].