Rata naturală a șomajului
From Wikipedia, the free encyclopedia
Rata naturală a șomajului este un concept economic dezvoltat în special de către Milton Friedman și Edmund Phelps în anii '60, ambii câștigători ai premiului Nobel în economie. În ambele cazuri, dezvoltarea conceptului este citată ca principala motivație din spatele atribuirii premiului.[1][2] Conceptul reprezintă ipotetica rată a șomajului în concordanță cu echilibrul producției pe termen lung, în absența fricțiunilor (dezechilibrelor) temporare precum incompleta ajustare (la echilibrul pe termen lung) a prețului muncii sau a prețurilor altor bunuri. Rata naturală a șomajului corespunde, prin urmare, ratei șomajului din perspectiva economiei clasice, când salariul real se află în echilibrul stabilit de piață, iar singurul șomaj existent este cel voluntar (i.e. cei care aleg să nu muncească pentru salariul real oferit de piață). Este determinată în principal de ofertă, și, prin urmare, de capacitățile de producție și instituțiile economice existente. Dacă aceste instituții crează nepotriviri continue pe piața muncii sau rigidități ale salariului real, rata naturală a șomajului poate include și șomajul involuntar. Rata naturală a șomajului este o combinație de șomajul fricțional și șomajul structural, care persistă într-o economie eficientă, atunci când piețele muncii și ale resurselor sunt în echilibru pe termen lung.
Apariția de tulburări (exp.: schimbările ciclice în activitatea investițională) va cauza devierea continuă a ratei actuale a șomajului de la rata naturală, și determinarea ei de factorii cererii agregate conform teoriei Keynesiene. Implicația de politică economică este aceea că rata naturală a șomajului nu poate fi permanent redusă prin gestionarea factorilor cererii agregate (inclusiv prin politică monetară), însă gestionarea corectă a acestor factori poate juca un rol în stabilizarea variației ratei actuale a șomajului.[3] Reducerea ratei naturale a șomajului trebuie, conform naturii conceptului, obținuta prin intermediul politicilor structurale direcționate spre oferta de piață. Potrivit mai multor sondaje de opinie, până la 75% din economiști, sunt, în general, de acord cu afirmația, "Există o rată naturală a șomajului către care economia tinde pe termen lung."[4][5]