Legile cerealelor
From Wikipedia, the free encyclopedia
Legile cerealelor (Corn Laws) au fost un sistem de taxe vamale și restricții comerciale aplicate importurilor de alimente și cereale care a funcționat în Regatul Unit între anii 1815 și 1846. Aceste legi au fost concepute pentru păstrarea la un nivel ridicat al prețurilor produselor alimentare și favorizarea producătorilor naționali, ele reprezentând un exemplu de mercantilism.[lower-alpha 1] Legile cerealelor impuneau texte de import mari, care făceau ca importurile de cereale să fie prea scumpe, chiar și atunci când stocurile naționale erau la un nivel foarte scăzut.
Legile cerealelor maximizau profiturile și puterea politică a celor din clasa moșierilor. Aceste legi au provocat creșterea prețurilor la alimente și costul vieții pentru oamenii de rând din Regatul Unit și a împiedicat creșterea altor sectoare economice britanice, prin reducerea puterii de cumpărare a maselor.[1]
Aceste legi au devenit o țintă de luptă pentru grupurile urbane de opoziție, care aveau mult mai puțină influență politică decât proprietarii de pământ. Primii doi ani ai Marei foamete irlandeze din 1845–1852 au pus acut problema liberalizării importurilor. Premierul conservator Sir Robert Peel a reușit să abroge Legile cerealelor cu ajutorul politicienilor Whigs din Parlament, înfrângând opoziția din partea celor mai mulți membri ai propriului partid.
Istoricii economici consideră că abrogarea Legilor cerealelor ca o schimbare decisivă spre comerțului liber în Marea Britanie, cauză pentru care luptat nou înființata publicație Economist.[2][3]