Anastas Mikoian
From Wikipedia, the free encyclopedia
Anastas Ivanovici Mikoian (engleză pronunție: /miːkoʊˈjɑːn/; în rusă Анаста́с Ива́нович Микоя́н; în armeană Անաստաս Հովհաննեսի Միկոյան, transliterat: Anastas Hovhannesi Mikoyan; n. , Sanahin(d), uezdul Borcealî(d), Imperiul Rus – d. , Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un revoluționar comunist, vechi bolșevic și om de stat sovietic armean. După ce a fost ales în Comitetul Central în 1923, a fost singurul politician sovietic care a reușit să rămână la cele mai înalte niveluri de putere în cadrul Partidul Comunist începând din ultima perioadă a lui Lenin, prin epocile lui Stalin și Hrușciov, până la retragerea sa pașnică în timpul conducerii lui Brejnev.
Anastas Mikoian Анастас Микоян Անաստաս Միկոյան | |
Mikoian în 1941 | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Anastas Ovaneisovici Mikoian |
Născut | 25 noiembrie 1895(1895-11-25)
Sanahin, gubernia Tiflis, Imperiul Rus |
Decedat | (82 de ani)
Moscova, RSFS Rusă, Uniunea Sovietică |
Înmormântat | Cimitirul Novodevici[*] |
Frați și surori | Artem Ivanovici Mikoian |
Căsătorit cu | Ashkhen Tumanian (c. 1920–62) |
Copii | 5 (Stepan, Vladimir, Aleksei, Vano și Sergo) |
Cetățenie | sovietică |
Religie | ateism |
Ocupație | om de stat |
Limbi vorbite | limba rusă[1] limba armeană[1] limba azeră limba georgiană |
Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem | |
În funcție 15 iulie 1964 – 9 decembrie 1965 | |
Precedat de | Leonid Brejnev |
Succedat de | Nikolai Podgornîi |
Prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al Uniunii Sovietice | |
În funcție 28 februarie 1955 – 15 iulie 1964 | |
Precedat de | Nikolai Bulganin |
Succedat de | Mihail Pervuhin |
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al Uniunii Sovietice | |
În funcție 27 aprilie 1954 – 28 februarie 1955 | |
În funcție 19 martie 1946 – 5 martie 1953 | |
Ministru al comerțului exterior | |
În funcție 29 ianuarie 1938 – 4 martie 1949 | |
Precedat de | Mihail Menșikov |
Succedat de | Evgheni Civialev |
În funcție 24 august 1953 – 22 ianuarie 1955 | |
Precedat de | El însuși ca ministru al comerțului interior și exterior |
Succedat de | Dmitri Pavlov |
Membru cu drepturi depline al Biroului Politic al CC al PCUS (la Congresul PC al URSS al 17-lea, al 18-lea, al 19-lea, al 21-lea, al 22-lea) | |
În funcție 1 februarie 1935 – 8 aprilie 1966 | |
Membru supleant al Biroului Politic al CC al PCUS (la Congresul PC al URSS al 14-lea, al 15-lea, al 16-lea) | |
În funcție 23 iulie 1926 – 1 februarie 1935 | |
Premii | Erou al Muncii Socialiste Ordinul Lenin (de 6 ori) Ordinul Revoluției din Octombrie Ordinul Steagul Roșu |
Partid politic | Partidul Comunist (bolșevicii) (1918–1966) |
Alte afilieri | PSDMR (bolșevicii) (1915–1918) |
Alma mater | nersisianis skola[*][[nersisianis skola (school in Tiflis, Tiflis Governorate, Russian Empire)|]][2] Geworgyan hogewor č̣emaran[*][[Geworgyan hogewor č̣emaran (theological school-college in Armenia)|]][2] |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Mikoian a aderat de timpuriu la la cauza bolșevică și a participat la Comuna din Baku sub conducerea lui Stepan Șaumian în timpul Războiului Civil Rus din regiunea Caucazului. În anii 1920 a ocupat funcția de prim-secretar al regiunii Caucazul de Nord. În timpul guvernării lui Stalin, Mikoian a deținut mai multe funcții guvernamentale înalte, inclusiv cea de Ministru al comerțului exterior. Cu toate acestea, în anii 1940, Mikoian a început să se mai numere printre favoriții lui Stalin. În 1949, și-a pierdut postul de ministru al comerțului exterior pe care îl deținea de multă vreme, iar în octombrie 1952, Stalin l-a atacat dur la Congresul al 19-lea al partidului. După moartea lui Stalin din 1953, Mikoian a preluat din nou un rol de lider în elaborarea politicilor. Împreună cu Hrușciov, a elaborat politica de destalinizare, iar mai târziu a devenit Prim-vicepremier în timpul lui Hrușciov. Poziția lui Mikoian în timpul dezghețului hrușciovian l-a făcut să fie a doua cea mai puternică figură din Uniunea Sovietică din acea perioadă.
Mikoian a efectuat mai multe călătorii importante în Cuba comunistă și în Statele Unite, dobândind o statură importantă pe scena diplomatică internațională, în special prin abilitatea sa de a exercita puterea necoercitivă (soft power) pentru promovarea intereselor sovietice. În 1964, Hrușciov a fost forțat să demisioneze în urma unei lovituri de stat care l-a adus la putere pe Brejnev. Mikoian a ocupat funcția de Președinte al Prezidiul Sovietului Suprem, șeful nominal al statului, din 1964 până la retragerea sa forțată în 1965.