Războiul Civil Rus
From Wikipedia, the free encyclopedia
Războiul Civil Rus (în rusă Гражданская война в России, transliterat: Grajdanskaia voina v Rossii; – ) a fost un război civil multipartit în fostul Imperiu Rus, declanșat de răsturnarea monarhiei și de eșecul noului guvern republican în a menține stabilitatea, deoarece multe facțiuni se întreceau pentru a determina viitorul politic al Rusiei. A dus la formarea RSFSR și mai târziu a Uniunii Sovietice pe cea mai mare parte a teritoriului său. Finalul lui a marcat sfârșitul Revoluției Ruse, care a fost unul dintre evenimentele cheie ale secolului al XX-lea(d).
Războiul Civil Rus | ||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Revoluțiile din 1917–1923 | ||||||||||
De sus-stânga în sens orar:
| ||||||||||
Informații generale | ||||||||||
| ||||||||||
Beligeranți | ||||||||||
Și: RSS Basarabeană (1919) RSM Finlandeză (1918) RSD-KR(d) (1918) RS Odessa (1918) RSS Taurida(d) (1918) Comuna Baku(d) (1918) Comuna Estonă(d) (1918–19) RSS Letonă(d) (1918–20) RSS Lituaniană (1918–19) Republica Orientală Îndepărtată (1920–22) RSS Galițiană (1920) Polrewkom(d) (1920) RSS Persană(d) (1920–21) RSS Armeană (1920–22) RSS Azerbaidjană (1920–22) RSS Gruzină (1921–22) PSR Horezmă(d) (după 1920) RPS Buharană(d) (after 1920)
|
Also: Guvernul Provizoriu Regional al Uralului(d) (1918) Guvernul Siberian de la Omsk(d) (1918) Guvernul Siberian de la Vladivostok(d) (1918) Komuci(d) (1918) Rusia de Nord(d) (1918, 1918–20(d)) Rusia de Nord-Vest(d) (1918–19) Crimeea(d) (1918–19) Republica Donului(d) (1918–20) Republica Kubanului(d) (1918–20) |
Și: Ucraina de Vest (1918–19) Lituania Centrală (1920–22) Moldova (1917–18) Transcaucazia(d) (1918) Georgia (1918–21) Armenia (1918–20; 1921) Turkestan(d) (1917–18) Centrocaspia (1918) Aras(d) (1918–19) Emiratul Caucazian(d) (1919–20) Azerbaidjan (1918–20) Caucazul de Nord(d) (1917–21) Ucraina Verde(d) (1918–22) Buriat-Mongolia(d) (1917–21) Iakutia(d) (1918) Altai(d) (1917–20; 1921–22) Karelia (1918–20; 1920(d); 1920–23(d)) Ingria de Nord (1919–20) Basmacii(d) (1918–22) Buhara (1920) Hiva(d) (1918–20)
| ||||||||
Conducători | ||||||||||
Vladimir Lenin Lev Troțki Jukums Vācietis(d) Iakov Sverdlov(d) S. Kamenev(d) N. Podvoiski(d) Iosif Stalin I. Medvedev(d) Vilhelm Knorin(d) A. Krasnoșciokov(d) | A. Kerenski Alexandr Kolceak Lavr Kornilov† Anton Denikin Pyotr Wrangel Nikolai Iudenici Grigori Semionov(d) Evgheni Miller Piotr Krasnov R. von Ungern | Józef Piłsudski C.G.E. Mannerheim Simon Petliura Konstantin Päts(d) Jānis Čakste Antanas Smetona S. Tihonov Noe Jordania(d) A. Hatisian(d) Nasib Yusifbeyli | ||||||||
Efective | ||||||||||
|
Forțe locale: FARS(d): 270.000 (maxim) Armata Siberiană: 60.000 (maxim) Armata din Komuci(d): 30.000 (maxim) Armata de Nord-Vest(d): 18.500 (maxim) Armata de Nord(d): 54.700 (maxim) Armata de Vest(d): 48.000 (maxim) Armata Orenburgului(d): 25.000 (maxim) Armata Uralului(d): 17.200 (maxim)
Și: AEF, Siberia(d): 7950 Armata Britanică: 57.636[6] Armata Română: 50.000 Armata Franceză(d): 15.600 : 23.000 CSEF(d): ~5000 AEF, Rusia de Nord(d): 5000 Legione Redenta(d): 2500 Armata Beiyang(d): 2300 Armata Sârbă: 2000 Armata Indiană Britanică(d): 950 Armata Australiană: 150 |
Also: Armata Ucraineană: 100,000 (maxim)
Susținute de: Armata Letonă(d): 69.232 (maxim) Armata Estonă: 86.000 (maxim) Armata Lituaniană(d): 20.000 (maxim) Voluntari Finlandezi: 8000 (maxim) Gherilele Pădurilor(d): 2,000 (maxim) Brigada Suedeză(d): 1000 (maxim)
| ||||||||
Pierderi | ||||||||||
|
|
| ||||||||
7,000,000–12,000,000 victime totale, inclusiv civili și necombatanți 1–2 million refugiați(d) în exil | ||||||||||
Modifică date / text |
Monarhia rusă fusese răsturnată de Revoluția din Februarie 1917, iar Rusia se afla într-o stare de flux politic. O vară tensionată a culminat cu Revoluția din Octombrie condusă de bolșevici, care a răsturnat Guvernul Provizoriu al Republicii Ruse. Stăpânirea bolșevică nu a fost universal acceptată, iar țara a intrat în război civil. Cei doi mari combatanți au fost Armata Roșie, care lupta pentru forma bolșevică de socialism, în frunte cu Vladimir Lenin, și forțele slab aliate cunoscute sub numele de Armata Albă, care includea diverse interese care favorizau monarhismul politic, capitalismul și social-democrația, fiecare cu variante democratică și anti-democratică. În plus, socialiști militanti rivali, în special anarhiștii ucraineni din Mahnovșcina și socialist-revoluționarii de stânga(d), au fost implicați în conflicte împotriva bolșevicilor. Ca și armatele verzi neideologice, aceștia s-au opus și bolșevicilor, și albilor și intervenționștilor străini.[11] Treisprezece țări străine au intervenit împotriva Armatei Roșii, în special intervenția Aliată al cărei scop principal era restabilirea Frontului de Est. Au intervenit și trei țări străine ale Puterilor Centrale, rivalizând cu intervenția aliată, cu scopul principal de a păstra teritoriul pe care îl obținuseră prin Tratatul de la Brest-Litovsk.
Bolșevicii au consolidat inițial controlul asupra majorității imperiului. Tratatul de la Brest-Litovsk a fost o pace de urgență cu Imperiul German, care a capturat zone vaste din Imperiul Rus în timpul haosului revoluției. În mai 1918, Legiunea Cehoslovacă din Rusia s-a revoltat(d) în Siberia. Ca reacție, Aliații și-au început intervențiile din nordul Rusiei și din Siberia. Combinate cu crearea Guvernului Provizoriu al Întregii Rusii(d), a dus la reducerea teritoriului controlat de bolșevici la cea mai mare parte a Rusiei europene și la părți din Asia Centrală. În noiembrie, Alexandr Kolceak a lansat o lovitură de stat pentru a prelua controlul asupra statului rus, instituind o dictatură militară de facto.
În 1919, Armata Albă a lansat mai multe atacuri din est în martie, sud în iulie și vest în octombrie. Avansul acesteia a fost mai târziu oprit de contraofensiva de pe Frontul de Est(d), de contraofensiva de pe Frontul de Sud(d) și de înfrângerea Armatei de Nord-Vest. Mișcarea Albă a suferit pierderi mai mari și după ce Aliații s-au retras din nordul și sudul Rusiei. Cu baza principală a RSFSR asigurată, bolșevicii puteau acum să riposteze, cu o poziție defensivă solidă.
Armatele aflate sub conducerea lui Kolceak au fost forțate în cele din urmă să se retragă în masă spre est. Forțele bolșevice au înaintat spre est, în ciuda faptului că au întâmpinat rezistență în Cita, Iakut și Mongolia. În curând, Armata Roșie a divizat Armatele Donului(d) și Voluntarilor, forțând evacuări în Novorossiisk în martie și Crimeea în noiembrie 1920. După aceea, rezistența anti-bolșevică a fost sporadică timp de câțiva ani, până la prăbușirea Armatei Albe din Iakutia în iunie 1923, dar a continuat în Asia Centrală și în regiunea Habarovsk până în 1934. Au fost estimate între 7 și 12 milioane de victime în timpul războiului, majoritatea civili.[12]
Multe mișcări pro-independență(d) au apărut după destrămarea Imperiului Rus și au luptat în război.:7 Mai multe părți ale fostului Imperiu Rus – Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia – au fost înființate ca state suverane, cu propriile lor războaie civile și războaie de independență. Restul fostului Imperiu Rus a fost consolidat în Uniunea Sovietică(d) la scurt timp după aceea.[13]