William Gibson
From Wikipedia, the free encyclopedia
William Ford Gibson (n. 17 martie 1948, Conway, Carolina de Sud) este un scriitor canadian de origine americană. Romanele lui de ficțiune speculativă i-au atras numele de „profetul întunecat” al genului cyberpunk.[28] Gibson a inventat termenul de „cyberspațiu” în povestirea sa „Burning Chrome” (1982) și a popularizat conceptul mai târziu în romanul său de debut, Neuromantul (1984). Închipuindu-și cyberspațiul, Gibson a creat o iconografie a erei informaționale înainte de apariția Internetului în anii '90.[29] Tot lui Gibson i se datorează prezicerea apariției programelor de reality-tv și stabilirea conceptelor de bază a dezvoltării mediilor virtuale precum jocurile video și World Wide Web.
William Ford Gibson | |
William Gibson - Paris, lansarea ediției franceze a romanului Spook Country cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani - 17 martie 2008 | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | William Ford Gibson |
Născut | (76 de ani)[1][2][3][4] Conway, Carolina de Sud, Carolina de Sud, SUA[5] |
Cetățenie | Statele Unite ale Americii[6] Canada[6] |
Ocupație | Scriitor (romancier) |
Locul desfășurării activității | Vancouver[7] |
Limbi vorbite | limba engleză[8][9] |
Studii | Universitatea din Columbia Britanică (Bachelor of Arts[*] în literatură engleză, )[5] Emerson Preparatory School[*][[Emerson Preparatory School (university-preparatory school in Washington, D.C., United States)|]] |
Activitatea literară | |
Limbi | limba engleză |
Mișcare/curent literar | cyberpunk, steampunk |
Specie literară | științifico-fantastic |
Opere semnificative | Debut: Fragments of a Hologram Rose (1977)
|
Influențe Alfred Bester,[10] Jorge Luis Borges,[11] William S. Burroughs,[12] Joseph Cornell,[13] David Cronenberg,[14] Samuel R. Delany,[10] Thomas M. Disch,[15] Manny Farber,[16] Dashiell Hammett,[17] Howard Hawks,[18] Ursula K. Le Guin,[19] Sogo Ishii,[20] Thomas Pynchon,[11] Lou Reed,[17] Joanna Russ,[19] Robert Stone[17] | |
A influențat pe Lewis Call,[21] Cory Doctorow,[22] Richard K. Morgan,[23] Linda Nagata, Neal Stephenson, Charles Stross,[24] John MacLachlan Gray, Scott Westerfeld | |
Note | |
Premii | Premiul Nebula pentru cel mai bun roman[25][5] Premiul Hugo pentru cel mai bun roman[5] Premiul Philip K. Dick[5] Premiul Seiun pentru cel mai bun roman tradus[*] Aurora Awards[*][[Aurora Awards (Canadian literary award for speculative fiction)|]] Aurora Awards[*][[Aurora Awards (Canadian literary award for speculative fiction)|]] Science Fiction Chronicle Award[*][[Science Fiction Chronicle Award (science fiction and fantasy award)|]] Premiul Ditmar[5] Locus Poll Award[*][[Locus Poll Award (literary award presented to winners of Locus magazine's annual readers' poll)|]] Science Fiction and Fantasy Hall of Fame[*][[Science Fiction and Fantasy Hall of Fame |]] Damon Knight Memorial Grand Master Award[*][[Damon Knight Memorial Grand Master Award (award)|]][26] Inkpot Award[*][[Inkpot Award (comics award)|]][27] |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Pentru că familia lui s-a mutat foarte des în timpul copilăriei lui, Gibson a devenit un adolescent timid și izolat, care prefera să citească literatură științifico-fantastică. După ce și-a petrecut adolescența într-un internat privat din Arizona, Gibson a evitat recrutarea în armată pe timpul războiului din Vietnam emigrând în Canada în 1968, unde a devenit preocupat de contracultură și, după ce s-a stabilit în Vancouver, a devenit scriitor profesionist. Și-a păstrat cetățenia dublă.[30] Primele lucrări ale lui Gibson tratează un viitor apropiat sumbru, povestirile lui analizând efectele ciberneticii și rețelelor de calculatoare asupra oamenilor – o „combinație între calitatea slabă a vieții și calitatea înaltă a tehnicii”.[31] Povestirile i-au fost publicate în revistele populare de literatură științifico-fantastică. Temele, decorurile și personajele dezvoltate în aceste povestiri culminează în primul său roman, Neuromantul, care a avut un mare succes atât din partea criticilor cât și a cititorilor, declanșând mișcarea literară cyberpunk.
Deși mare parte din reputația lui Gibson a rămas legată de Neuromantul, opera sa a continuat să evolueze. După ce a dezvoltat acțiunea din Neuromantul cu încă două romane, formând astfel distopica trilogie Sprawl, Gibson a devenit un autor important al altui subgen literar SF —steampunk — cu romanul de istorie alternativă din 1990 The Difference Engine, scris în colaborare cu Bruce Sterling. În anii '90, el a compus trilogia Bridge, care analizează societatea urbană a viitorului apropiat și capitalismul târziu. Cele mai recente romane ale lui — Pattern Recognition (2003), Spook Country (2007) și Zero History (2010) — descriu lumea contemporană și l-au plasat pe autor în rândurile celor mai buni scriitorii de literatură mainstream.
Gibson este la această oră unul dintre cei mai cunoscuți scriitori nord-americani de științifico-fantastic, considerat de The Guardian în 1999 drept „cel mai important romancier din ultimele două decenii”. Gibson a scris mai mult de 20 de povestiri și 10 romane de succes (dintre care unul în colaborare), și a contribuit cu articole la câteva publicații majore. A colaborat intens cu actori, producători de film și muzicieni. Filozofia lui a influențat scriitori de științifico-fantastic, savanți, oameni de cultură și tehnicieni.