Virgula în limba română
From Wikipedia, the free encyclopedia
Lucrările de normare a limbii române stabilesc reguli pentru uzul virgulei în propoziții și fraze.
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Ca regulă de poziționare, virgula stă lipită de cuvântul anterior și separată cu un spațiu de cuvântul următor (xx, xx).[1]
Ca și celelalte semne de punctuație, rolul virgulei este de a evidenția structura unei propoziții, ușurând astfel cititul. Totodată, virgula ajută la clarificarea înțelesului frazei, evitându-se ambiguitățile. De exemplu, în frazele următoare, prezența virgulei schimbă cu totul semantica, cele două având chiar înțelesuri opuse:
- Nu vreau să pleci.
- Nu, vreau să pleci.
Virgula apare adesea în propoziție și în frază când se face o pauză în vorbire. Amplasarea sa nu este determinată de fonetică, ci de o serie de reguli gramaticale.