Statul Liber Fiume
From Wikipedia, the free encyclopedia
Statul Liber Fiume (pronunție în italiană: /ˈfjuːme/) a fost un stat liber independent care a existat între 1920 și 1924. Teritoriul său de 28 kilometri pătrați (11 mi2) cuprindea orașul Fiume (azi Rijeka, Croația) și zone rurale din nordul acestuia, cu un coridor la vest care îl lega de Regatul Italiei.
Statul Liber Fiume | |||||
Fiume | |||||
Stato libero di Fiume (italiană) Fiumei Szabad Állam (maghiară) Freistaat Fiume (germană) Slobodna Država Rijeka (croată) | |||||
| |||||
| |||||
Localizare | |||||
Capitală | Rijeka | ||||
---|---|---|---|---|---|
Limbă | italiană · maghiară · germană regionale venetiană · dialectul Chakavian al limbii croate | ||||
Guvernare | |||||
Formă de guvernare | nil | ||||
Istorie | |||||
Economie | |||||
Monedă | Coroană fiumană | ||||
Modifică date / text |
Fiume și-a câștigat autonomia, pentru prima dată, în 1719, când a fost proclamat port liber al Sfântului Imperiu Roman printr-un decret emis de împăratul Carol al VI-lea. În 1776, în vremea împărătesei Maria Tereza, orașul a fost transferat Regatului Ungariei, iar, în 1779, a câștigat statutul de corpus separatum în cadrul acelui Regat.
Orașul și-a pierdut, pentru scurt timp, autonomia, în 1848, după ce a fost ocupat de către banul croat (vicerege) Josip Jelačić, dar a recâștigat-o în 1868, când s-a alăturat Regatului Ungariei, din nou, ca corpus separatum. Statutul Fiumelui de exclavă a Ungariei însemna că, în ciuda faptului că țara era fără ieșire la mare, Regatul avea un port. Până în 1924, Fiume a existat din motive practice ca entitate autonomă cu elemente de statalitate.
În secolul al XIX-lea orașul era locuit în majoritate de italieni, iar ca minorități de croați și maghiari și alte etnii. Afilierile naționale s-au schimbat de la recensământ la recensământ, deoarece la acea vreme „naționalitatea” era definită în principal de limba vorbită de o persoană. Statutul special al orașului, fiind plasat între diferite state, a creat o identitate locală în rândul majorității populației. Limbile oficiale utilizate au fost italiana, maghiara și germana; cea mai mare parte a corespondenței de afaceri a fost efectuată în italiană, în timp ce majoritatea familiilor vorbeau un dialect local, un amestec de venețiană cu împrumuturi croate.[1] În mediul rural, din afara orașului, se vorbea un anumit tip de dialect croat chakavian cu multe împrumuturi italiene și venețiene.[2]