Sfârșitul copilăriei
From Wikipedia, the free encyclopedia
Sfârșitul copilăriei (1953) (titlu original Childhood's End) este un roman științifico-fantastic scris de Arthur C. Clarke, care prezintă o evoluție fictivă a omenirii sub conducerea pașnică a unei rase extraterestre evoluate.
Sfârșitul copilăriei | |
Coperta primei ediții românești în volum | |
Informații generale | |
---|---|
Autor | Arthur C. Clarke |
Subiect | primul contact invazie extraterestră |
Gen | științifico-fantastic utopian fiction[*][[utopian fiction (fiction in any form that depicts an ideal society)|]] |
Ediția originală | |
Titlu original | Childhood's End |
Limba | engleză |
Editură | Teora |
Țara primei apariții | Marea Britanie |
Data primei apariții | 1953 |
Număr de pagini | 340 |
ISBN | 973-601-688-9 |
Ediția în limba română | |
Traducător | Mihai-Dan Pavelescu |
Data apariției | 1997 |
Modifică date / text |
Ideea s-a regăsit pentru prima dată în povestirea "Guardian Angel", pe care Clarke a publicat-o în 1946 în revista Famous Fantastic Mysteries. În 1952, el a dezvoltat povestirea la dimensiunile unui roman pe care l-a publicat un an mai târziu. Primul tiraj al Sfârșitului copilăriei s-a epuizat, ceea ce - alături de recenziile pozitive - a făcut din roman primul succes major al lui Clarke. Cartea este considerată deseori de critici și de cititori ca fiind cel mai bun roman al lui Clarke[1], fiind descrisă ca „literatură extraterestră clasică”[2] și este unul dintre romanele preferate ale lui Clarke, alături de Cântecele îndepărtatului Pământ (1986).[3]
Au existat câteva încercări de exranizare a romanului, regizorul Stanley Kubrick exprimându-și interesul încă din anii '60. În cele din urmă, colaborarea sa cu Clarke s-a concretizat într-un proiect diferit, Odiseea spațială 2001 (1968). Tema evoluției transcendente apare și în seria Odiseei spațiale, fiind atribuită influenței scriitorului britanic Olaf Stapledon. În 1997, BBC a realizat o adaptare radiofonică a romanului de două ore, sub bagheta lui Tony Mulholland.
În 2004, Sfârșitul copilăriei a fost nominalizat la premiul Hugo acordat retroactiv pentru cel mai bun roman.