Răscoala din Herțegovina (1875–1877)
From Wikipedia, the free encyclopedia
Răscoala din Herțegovina din anii 1875–1877 (în sârbo-croată: Hercegovački ustanak, în alfabetul chirilc sârb: Херцеговачки устанак) a fost o revoltă a etnicilor sârbi împotriva Imperiului Otoman, începută și desfășurată în principal în Herțegovina (de unde și numele), de unde s-a răspândit și în Bosnia. A fost cea mai importantă răscoală antiotomană din Herțegovina. Ea a fost precipitată de răul tratament practicat de beii și agalele din vilayetul otoman Bosnia — anume de ignorarea sau de opunerea de rezistență de către latifundiarii bosniaci față de reformele anunțate de sultanul Abdülmecid I, prin care supușii creștini primeau noi drepturi, se modificau regulile de recrutare în armată și se desființau practicile feudale în agricultură. Aceștia recurgeau adesea la măsuri mai represive împotriva supușilor lor creștini, iar povara fiscală asupra țărănimii predominant creștine era într-o constantă creștere.[1]
Răscoala din Herțegovina | |||
---|---|---|---|
Parte din Apariția naționalismului în Imperiul Otoman[*] | |||
Informații generale | |||
| |||
Modifică date / text |
Rebelii au fost ajutați cu arme și voluntari din principatele autonome Muntenegru și Serbia, ale căror guverne au declarat în cele din urmă război otomanilor la 18 iunie 1876, ceea ce a dus la declanșarea Războiului Sârbo-Turc (1876–1878) și a celui Otomano-Muntenegrean (1876–1878), și care la rândul lor au condus la Războiul Ruso-Turc (1877–1878) și la Marea Criză Orientală. Un rezultat al acestor războaie și răscoale a fost Congresul de la Berlin din 1878, prin care Muntenegru și Serbia au devenit independente și și-au extins teritoriul, în vreme ce Austro-Ungaria a ocupat Bosnia și Herțegovina pentru 30 de ani, deși ea rămânea de jure teritoriu otoman.