România Mare
From Wikipedia, the free encyclopedia
România Mare (România interbelică, România Întregită) e o sintagmă care a intrat în uz după Tratatul de la Versailles din 1919, ca o stare de fapt obiectivă, în comparație cu dimensiunile geo-politice anterioare[1][2][3]. România dintre cele două războaie mondiale a avut extinderea teritorială maximă din istoria sa, 295.641 km2 (în prezent extinderea teritorială a României este de 238.397 km2).
România Mare a existat în această formă până în 1940. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 – ultimatumul sovietic de „retrocedare imediată a Basarabiei și a Bucovinei de nord” (26 iunie 1940) și a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, România a pierdut o treime din teritoriu fără să fi tras un foc de armă[4]. Termenul nu a fost niciodată denumirea oficială a statului român, nefiind înscris în constituție.