Programul spațial sovietic
From Wikipedia, the free encyclopedia
Programul spațial Sovietic (în rusă Космическая программа СССР, transliterat: Kosmiceskaia programma SSSR) a cuprins programele de dezvoltare a rachetelor și de explorare a spațiului efectuate de fosta Uniune Sovietică (URSS) din anii 1930 până la dizolvarea acesteia în 1991. De-a lungul istoriei sale de șaizeci de ani, acest program militar în mare parte clasificat a fost responsabil pentru o serie de realizări de pionierat în zborul spațial, inclusiv primele rachete balistice intercontinentale (R-7), primul satelit (Sputnik 1), primul animal pe orbita Pământului(d) (câinele Laika pe Sputnik 2), primul om în spațiu și pe orbita Pământului (cosmonautul Iuri Gagarin pe Vostok 1), prima femeie în spațiu și pe orbita Pământului (cosmonauta Valentina Tereșkova pe Vostok 6), prima ieșire în spațiu (cosmonautul Alexei Leonov pe Voshod 2(d)), primul impact lunar (Luna 2(d)), prima imagine din partea îndepărtată a lunii (Luna 3(d)) și o aterizare lină fără pilot (Luna 9), primul rover spațial (Lunohod 1), primul eșantion de sol lunar prelevat automat și adus pe Pământ (Luna 16(d)), și prima stație spațială (Saliut 1(d)). Alte recorduri importante au fost și primele sonde interplanetare: Venera 1(d) și Marte 1(d) care au zburat pe lângă Venus și respectiv Marte, Venera 3(d) și Marte 2 care s-au ciocnit cu suprafețele respectivelor planete, și Venera 7(d) și Marte 3 care au efectuat aterizări line pe aceste planete.
Programul spațial și de rachete al URSS, inițial amplificat de asistența oamenilor de știință germani capturați din avansatul program german de rachete,[1][2] a fost realizat în principal de către ingineri și oameni de știință sovietici după 1955, și a fost bazat pe unele evoluții teoretice sovietice și ruse imperiale, multe realizate de Konstantin Țiolkovski, cunoscut uneori și ca părintele astronauticii teoretice.[3][lower-alpha 1] Serghei Koroliov a fost șeful principalului grup de proiectare; titlul său oficial era „proiectant-șef” (un titlu-standard pentru posturi similare în URSS). Spre deosebire de concurentul american din "Cursa Spațială", care a avut NASA drept unică agenție de coordonare, programul URSS a fost împărțit între mai multe grupuri de design concurente, condus de Koroliov, Mihail Ianghel(d), Valentin Glușko(d) și Vladimir Celomei(d).
Din cauza statutului clasificat al proiectului, și în scop propagandistic, anunțurile privind rezultatele misiunilor erau amânate până când succesul era sigur, și eșecurile au fost ținute secrete. În cele din urmă, ca urmare politicii de glasnost a lui Mihail Gorbaciov din anii 1980, multe fapte despre programul spațial au fost declasificate. Eșecurile notabile includ moartea lui Koroliov, a lui Vladimir Komarov (în prăbușirea Soyuz 1), și a lui Iuri Gagarin (într-o misiune de rutină cu un avion de luptă cu reacție) între 1966 și 1968, și eșecul dezvoltării rachetei N-1 destinată să faciliteze o aselenizare cu echipaj uman, care a explodat la scurt timp după decolare în patru teste fără pilot.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, Rusia și Ucraina au moștenit programul. Rusia a creat Agenția Spațială și de Aviație Rusă, acum cunoscut sub numele de Corporația de Stat Roscosmos,[4] în timp ce Ucraina a creat Agenția Spațială Națională a Ucrainei(d) (NSAU).