Perioadă de înjumătățire
From Wikipedia, the free encyclopedia
Perioada de înjumătățire[1] sau timpul de înjumătățire[1] (t1⁄2) este durata de timp necesară pentru ca mărimea valorii unei cantități să scadă la jumătate față de valoarea ei, măsurată la începutul perioadei. Deși noțiunea poate descrie orice descompunere exponențială(d), ea este folosită în special în fizica și chimia nucleară pentru descrierea fenomenelor de dezintegrare radioactivă.
Termenul a fost folosit prima dată de Ernest Rutherford în 1907[2] în studiile privind determinarea vârstei rocilor prin măsurarea dezintegrării radiului în plumb 206 ().