New Deal
From Wikipedia, the free encyclopedia
New Deal (în traducere literală, Noua Înțelegere) a fost o serie de programe, proiecte de lucrări publice(d), reforme financiare și reglementări(d) adoptate de președintele Franklin D. Roosevelt în Statele Unite între 1933 și 1939. Printre principalele agenții de programe federale s-au numărat Corpul Civil de Conservare(d) (CCC), Administrația pentru Progresul Lucrărilor(d) (WPA), Administrația Lucrărilor Civile(d) (CWA), Administrația Securității Agricole(d) (FSA), Legea pentru Refacerea Industrială Națională din 1933(d) (NIRA) și Administrația de Asigurărilor Sociale(d) (SSA). Ele au oferit sprijin fermierilor, șomerilor, tinerilor și vârstinicilor. New Deal a cuprins noi constrângeri și garanții asupra industriei bancare, precum și eforturi pentru creșterea economiei după ce prețurile scăzuseră brusc. Programele New Deal au cuprins atât legi adoptate de Congres, cât și ordonanțe executive prezidențiale din timpul primului mandat al președinției lui Franklin D. Roosevelt.
New Deal | |
Stânga-sus: Promulgarea legii Tennessee Valley Authority în 1933 Dreapta-sus: președintele Franklin D. Roosevelt a fost în fruntea New Dealerilor; Jos: Pictură murală din programul pentru arte | |
Dată | [1][2] |
---|---|
Loc de întâlnire | Statele Unite ale Americii |
Locație | SUA |
Tip | Program economic(d) |
Cauză | Marea Criză Economică |
Patron(i) | |
Organizat de | președintele Franklin D. Roosevelt |
Rezultat | Reforma Wall Streetului; ajutorarea fermierilor și șomerilor; asistență socială; puterea politică trece înspre Coaliția New Deal Democrată |
Modifică date / text |
Programele s-au concentrat pe ceea ce istoricii numesc „Cei 3 R”: ajutor pentru șomeri(d) și pentru cei săraci (relief), redresarea economiei la niveluri normale (recovery) și reforma sistemului financiar pentru a preveni repetarea crizei (reform).[3] New Deal a produs o realiniere politică, făcând din Partidul Democrat partid majoritar (și partidul care a deținut Casa Albă timp de șapte din cele nouă mandate prezidențiale din 1933 până în 1969) sprijinindu-se pe idei progresiste, pe Sud, pe mașinile politice din marile orașe(d), precum și pe sindicatele recent devenite puternice și diverse grupuri etnice. Republicanii au fost împărțiți, cei progresiști sprijinind New Deal, dar conservatorii opunându-i-se în ansamblu, deoarece îl considerau ostil față de mediul de afaceri și față de creșterea economică. Această realiniere s-a cristalizat în coaliția New Deal(d) care a dominat alegerile prezidențiale din deceniul anilor 1960, în timp ce coaliția conservatoare(d) aflată în opoziție a controlat în mare măsură Congresul în afacerile interne din 1937 până în 1964.
Roosevelt susținea ideea creării unui Partid Democrat progresist care să-i ademenească pe progresiștii din Partidul Republican. El făcuse, într-adevăr, apel la republicanii progresiști să susțină programele New Deal. După cum observa un istoric însă, existau niște limite la „cât de departe va merge Roosevelt pentru a forma un partid progresist unificat. El nu a susținut activ candidații progresiști pentru Senat și Cameră dacă progresistul era republican.[4]