Mijloace de producție
From Wikipedia, the free encyclopedia
În economie și sociologie, mijloacele de producție (numite și bunuri de tip capital)[1] reprezintă resurse fizice și nefinanciare. Acestea includ materii prime, materiale, instalații, utilaje și instrumente utilizate în producția de bunuri și servicii.[2][3] În terminologia economiei clasice, mijloacele de producție sunt numite „factorii de producție" minus capitalul financiar și capitalul uman.
Mijloacele de producție sociale sunt bunurile de tip capital și activele. Pentru a fi gestionate, acestea necesită eforturi de muncă colective și organizate, contrar efortului individual.[4] Tipul de proprietate și structura mijloacelor sociale de producție reprezintă factori-cheie în clasificarea și definirea diferitelor tipuri de sisteme economice.
Mijloacele de producție se împart în două mari categorii: mijloacele de muncă (unelte, fabrici, infrastructura etc.) și obiectele muncii (resurse naturale și materii prime). Oamenii exploatează obiectele muncii, folosind mijloacele de muncă pentru a crea un produs; sau, altfel spus, forța de muncă acționează asupra mijloacelor de producție pentru a crea un bun.[5] Într-o societate agrară principalele mijloace de producție sunt solul și lopata. Într-o societate industrială mijloacele de producție devin mijloace de producție sociale fiind alcătuite din fabrici și mine. Într-o economie a cunoașterii, mijloacele de producție sunt calculatoarele și rețelele. Într-un sens larg, „mijloacele de producție" cuprind, de asemenea, „mijloace de distribuție", cum ar fi magazinele, internetul și căile ferate (capital public).[6]