Medalia Apărătorilor Independenței
From Wikipedia, the free encyclopedia
Medalia Apărătorilor Independenței este o medalie comemorativă instituită de regele Carol I prin Înaltul Decret nr. 1422 din 5 iunie 1878 pentru a comemora participarea la Războiul de Independență a României.[1][2]
Medalia Apărătorilor Independenței | |
Aversul și reversul Medaliei Apărătorilor Independenței | |
Decernată de România | |
Tip | Medalie civilă și militară |
---|---|
Baretă | |
Decernată pentru | Participarea la Războiul de Independență |
Campanie | Războiul de Independență |
Statut | Ieșită din uz |
Statistici | |
Creată la | 5 iunie 1878 |
Clasificare | |
Decorația superioară | Crucea Trecerea Dunării |
Decorația inferioară | Medalia Comemorativă Rusă a Războiului din 1877-1878 |
Medalia a fost conferită tuturor militarilor mobilizați, indiferent de grad și indiferent dacă luaseră parte direct la lupte sau rămaseseră în garnizoană la nord de Dunăre, asigurând serviciile de pază, dar și civililor care au asigurat diferite servicii pentru armată (furnituri, transport) și medicilor civili care au îngrijit răniții și bolnavii pe câmpul de luptă sau în spitalele militare din spatele frontului.[1][3]
Ulterior, medalia a fost conferită, prin Decretul Regal din 27 septembrie 1878, la aproximativ 5.000 de membri ai milițiilor orășenești care luptaseră alături de armată.[4]