Marko Kralevici
From Wikipedia, the free encyclopedia
Marko Mrnjavčević (în sârbă Марко Мрњавчевић, cu alfabetul latin: Marko Mrnjavčević; n. 1335, Livno, Federația Bosniei și Herțegovinei, Bosnia și Herțegovina – d. , Câmpia Dunării de Jos(d), Țara Românească) a fost de jure regele Serbiei în perioada 1371-1395, în timp ce, de facto, a fost conducătorul unui teritoriu din vestul Macedoniei, cu centrul în orașul Prilep. El mai este cunoscut ca Prințul Marko (în sârbă Краљевић Марко, cu alfabetul latin: Kraljević Marko, Marko Kralevici) și Regele Marko (în sârbă Краљ Марко; în bulgară Крали Марко; în macedoneană Kрaле Марко) în tradiția orală a slavilor sudici, fiind un personaj important în timpul ocupației otomane a regiunii Balcanilor. Tatăl lui Marko, regele Vukašin, a fost asociat la domnie al țarului sârb Stefan Uroș al V-lea, a cărui domnie a fost marcată de slăbirea autorității centrale și dezintegrarea treptată a Țaratului Sârb. Vukašin avea în proprietate personală mai multe teritorii din vestul Macedoniei, Kosovo și Metohia. În 1370 sau 1371 el l-a încoronat pe Marko ca „rege tânăr”, iar acest titlu a făcut ca Marko să-i succeadă pe tronul Serbiei țarului Uroš care nu avea copii.
Marko Kralevici | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1335[1][2][3] Livno, Federația Bosniei și Herțegovinei, Bosnia și Herțegovina[4] |
Decedat | (60 de ani) Câmpia Dunării de Jos(d), Țara Românească |
Cauza decesului | ucis în luptă |
Părinți | Vucașin Mrniavcevici |
Frați și surori | Dmitar Mrnjavčević[*][[Dmitar Mrnjavčević (Serbian nobleman)|]] Andrijaš Mrnjavčević[*][[Andrijaš Mrnjavčević (Serbian king)|]] Ivaniš Mrnjavčević[*][[Ivaniš Mrnjavčević |]] Olivera Mrnjavčević Balšić[*][[Olivera Mrnjavčević Balšić |]] |
Căsătorit cu | Jelena[*][[Jelena (wife of Marko Kraljevic)|]] |
Religie | Biserica Ortodoxă Sârbă |
Ocupație | militar monarh |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | Mrnjavčević family[*][[Mrnjavčević family (noble family)|]] |
Modifică date / text |
La 26 septembrie 1371 regele Vukašin a fost ucis și oștile sale au fost învinse în Bătălia de pe Marița. Aproximativ două luni mai târziu, țarul Uroš a murit. În urma morții celor doi monarhi Marko a devenit formal regele teritoriilor sârbești; cu toate acestea, nobilii sârbi, care deveniseră efectiv independenți de autoritatea centrală, au refuzat să-l recunoască drept conducătorul lor suprem. Cândva după 1371 a devenit vasal otoman, iar până în 1377 porțiuni semnificative din teritoriul pe care îl moștenise de la Vukašin au fost acaparate de alți nobili. Regele Marko a ajuns în realitate un magnat regional care a stăpânit un teritoriu relativ mic în vestul Macedoniei. El a finanțat construcția Mănăstirii „Sfântul Dimitrie” din apropiere de Skopje (mai cunoscută ca Mănăstirea lui Marko), care a fost finalizată în 1376. Marko a murit la 17 mai 1395, luptând alături de otomani împotriva românilor în Bătălia de la Rovine.
Deși a fost un conducător cu o semnificație istorică modestă, Marko a devenit un personaj major al tradiției orale a slavilor sudici. El este venerat ca erou național de sârbi, macedoneni și bulgari și menționat în folclorul balcanic ca un protector puternic și neînfricat al celor slabi, care a luptat împotriva nedreptății și s-a luptat cu turcii în timpul ocupației otomane.