Marele Cartier General
From Wikipedia, the free encyclopedia
Marele Cartier General (abreviat M.C.G.) a fost cea mai înaltă structură militară destinată conducerii operațiunilor militare ale Armatei României, pe timp de război. Marele Cartier General era o structură de comandă temporară, existentă numai pe timp de război, care se constituia la declararea mobilizării și se desființa la finalul războiului sau campaniei militare pentru care a fost creată. De regulă, Marele Cartier General se înființa pe structura Statului Major General/Marelui Stat Major, întărită cu personal și structuri auxiliare necesare pentru conducerea operațiunilor militare.
Marele Cartier General | |
Activă | 6 aprilie 1877 |
---|---|
Țară | România |
Ramură | Comandament Suprem Întrunit |
Tip | Strategic |
Rol | Conducerea acțiunilor militare la nivel strategic ale Armatei României |
București Islaz Periș Bârlad Odesa | |
Poreclă | M.C.G. |
Misiuni | Războiul de Independență Al Doilea Război Balcanic Primul Război Mondial Al Doilea Război Mondial |
Comandanți | |
Războiul de Independență | Colonel Gheorghe Slăniceanu Colonel Constantin Barozzi General de Divizie Alexandru Cernat |
Al Doilea Război Balcanic | General de divizie Alexandru Averescu |
Primul Război Mondial | General de divizie Vasile Zottu General de brigadă Dumitru Iliescu General de corp de armată Constantin Prezan General de divizie Gheorghe Cristescu |
Comandanți notabili | General de divizie Alexandru Cernat General de divizie Alexandru Averescu General de corp de armată Constantin Prezan |
Modifică date / text |
Marele Cartier General a fost activat doar de patru ori în istoria României: pe timpul Războiului de Independență, al celui de-al doilea război balcanic, precum și al primului și celui de-al doilea război mondial.
Marele Cartier General a fost creat pentru prima dată prin Înaltul Decret nr. 491, la 6 aprilie 1877, odată cu mobilizarea armatei române participante la Războiul de Independență.[1]
Marele Cartier General a fost constituit a doua oară în august 1916, după intrarea României în primul război mondial, prin divizarea Marelui Stat Major în două componente:Marele Cartier General – organ superior de concepție și conducere a operațiilor militare, depinzând direct și imediat de comandamentul de căpetenie (regele Ferdinand I) – și respectiv Marele Stat Major – partea sedentară, subordonat Ministerului de Război, cu atribuții în zona interioară, în problemele privind recrutarea și mobilizarea efectivelor, precum și mobilizarea economică.[1]
Odată cu intrarea României în al doilea război mondial, este înființat din nou Marele Cartier General, la 21 iunie 1941, organizat pe două eșaloane. Eșalonul I a fost dislocat în zona de operații însoțind trupele angajate în operații, în vreme ce Eșalonul II și-a desfășurat activitatea la București, având ca sarcină principală generarea și regenerarea forțelor. La 2 august 1941, Eșalonul II al Marelui Cartier General va fi redenumit ca Marele Stat Major – Partea Sedentară. La 30 ianuarie 1943, Marele Cartier General este contopit cu Marele Stat Major-Partea Sedentară sub denumirea de Marele Stat Major.[1]
Legea apărării naționale a României (Legea nr. 45 din 1 iulie 1994) prevedea la art. 8 că: „Pentru conducerea acțiunilor militare la nivel strategic se înființează, pe timp de război, Marele Cartier General, subordonat direct Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Numirea în funcție a șefului Marelui Cartier General se face de către Președintele României, la propunerea ministrului apărării naționale. Structura organizatorică și atribuțiile Marelui Cartier General se stabilesc din timp de pace prin hotărîre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la propunerea ministrului apărării naționale”.[2]
Prin Legea nr.58 din 2011, se modifică prevederile art. 8 al Legii apărării naționale a României, prin înlocuirea denumirii de „Marele Cartier General” cu aceea de „Centrul național militar de comandă”. Noua formulare a art. 8 arată că: „Conducerea acțiunilor militare la nivel strategic, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu, declararea stării de mobilizare sau a stării de război se realizează prin Centrul național militar de comandă. Pe timpul agresiunii și al stărilor prevăzute la alin. 1 din art. 8 al Legii apărării naționale a României, Centrul național militar de comandă se subordonează direct Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.[3]