Limbă vehiculară
From Wikipedia, the free encyclopedia
În sociolingvistică, termenul limbă vehiculară denumește o limbă folosită de către vorbitori cu limbi materne diferite, pentru a comunica între ei. O asemenea limbă se mai numește și „auxiliară”[1][2] sau „supralocală”[1][3]. Mai ales în lingvistica anglofonă, o limbă vehiculară este numită lingua franca, generalizare a denumirii unei limbi mixte folosite în bazinul Mării Mediterane din Evul Mediu până pe la mijlocul secolului al XIX-lea[4][5][2][6][7].
Din punct de vedere sociolingvistic, limbile vehiculare sunt de mai multe tipuri. În primul rând pot fi naturale sau artificiale. Printre cele naturale pot fi nemixte sau mixte, cele artificiale fiind de regulă mixte. O limbă vehiculară naturală nemixtă este, de exemplu, orice limbă oficială a unui stat în care aceasta este și limba maternă a unui grup de locuitori majoritari, fiind vorbită și de locuitorii cu alte limbi materne, minoritari. Limbi naturale mixte sunt, de pildă, cele numite „pidginuri”, iar o limbă artificială mixtă este esperanto.