Jocul lui Ender
From Wikipedia, the free encyclopedia
Jocul lui Ender (1985) (titlu original Ender's Game) este un roman science fiction al scriitorului american Orson Scott Card.[2] La originea cărții stă povestirea "Jocul lui Ender", publicată în numărul din august 1977 al revistei Analog Science Fiction and Fact.[3] Dezvoltând personajele și firele narative din roman, Card a scris ulterior alte cărți, care au format Saga lui Ender. În 1991, Card a revizuit Jocul lui Ender, modificând unele elemente politice pentru a reflecta mai exact vremurile.
Jocul lui Ender | |||||||
Coperta primei ediții românești | |||||||
Informații generale | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Autor | Orson Scott Card | ||||||
Gen | SF | ||||||
Serie | Saga lui Ender | ||||||
Ediția originală | |||||||
Titlu original | Ender's Game | ||||||
Limba | limba engleză[1] | ||||||
Editură | Tor Books | ||||||
Ilustrator | John Harris | ||||||
Țara primei apariții | SUA | ||||||
Data primei apariții | 1985 | ||||||
Număr de pagini | 324 | ||||||
ISBN | 973-569-049-7 | ||||||
OCLC | 22909973 | ||||||
Ediția în limba română | |||||||
Traducător | Mihai-Dan Pavelescu | ||||||
Data apariției | 1994 | ||||||
Cronologie | |||||||
| |||||||
Modifică date / text |
Cu o acțiune care are loc în viitorul Pământului, romanul prezintă o omenire care abia a supraviețuit după două războaie cu niște extratereștri insectoizi numiți "gândaci" (Formici). Pregătindu-se pentru o a treia invazie, o flotă internațională păstrează o școală pentru a antrena viitorii comandanți. Cei mai talentați copii ai lumii, inclusiv protagonistul, Ender Wiggin, sunt duși de mici într-un centru de antrenament numit Școala de Luptă. Aici, profesorii în inițiază în arta războiului prin intermediul unor jocuri tot mai dificile, inclusiv unele purtate în condiții de gravitație zero, unde geniul tactic al lui Ender iese la iveală.
Cartea a fost primită bine, deși unii critici au dezaprobat justificările aduse de Card pentru acțiunile violente ale personajelor.[4][5] De asemenea, a devenit o lectură recomandată de unele organizații militare, inclusiv în cadrul United States Marine Corps.[6] Jocul lui Ender a câștigat premiul Nebula pentru "Cel mai bun roman" în 1985[7] și premiul Hugo la aceeași categorie în 1986.[8] Continuările sale, Vorbitor în numele morților, Xenocid, Copiii minții și Ender in Exile, prezintă călătoriile lui Ender către diferite lumi ale galaxiei. Acțiunea altei cărți, A War of Gifts, se petrece simultan cu cea a romanului. Jocul lui Ender a fost adaptat pentru două serii de benzi desenate.