Istoria Poloniei (1945–1989)
From Wikipedia, the free encyclopedia
Istoria Poloniei între anii 1945 și 1989 este marcată de perioada dominației comunismului sovietic care a fost impus după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Republica Populară Polonă. Deși nivelul de trai din Polonia a fost îmbunătățit, acești ani au fost marcați de frământări sociale și dificultăți economice.
Istoria Poloniei | |
Acest articol este parte a unei serii | |
Formarea statului | |
Fragmentarea | |
Regatul ultimilor Piaști | |
Regatul Iagellonilor | |
Republica celor două națiuni | |
Împărțirile Poloniei | |
Galiția | |
Ducatul Varșoviei | |
Regatul Congresului | |
Orașul Liber Cracovia | |
Marele Ducat al Poznańului | |
Primul Război Mondial | |
A doua Republică Poloneză | |
Statul Secret Polonez | |
Republica Populară Polonă | |
A treia Republică Poloneză | |
Stăpânitorii Poloniei | |
Istoria culturii | |
Portal Polonia v • d • m |
Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Roșie Sovietică a izgonit forțele Germaniei Naziste din Polonia ocupată. La insistențele lui Iosif Stalin, Conferința de la Ialta a consacrat formarea unei coaliții guvernamentale pro-comuniste la Moscova, fără să consulte guvernul polonez în exil de la Londra. Acest fapt a fost descris ca o trădare a Occidentului din partea Puterilor Aliate pentru a-l mulțumi pe liderul sovietic,[1] evitând un conflict direct. Acordul de la Potsdam din 1945 a ratificat frontierele vestice ale Poloniei iar noul teritoriu a fost așezat între liniile de demarcație Oder–Neisse și Curzon. Ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia devenise pentru prima dată în istoria sa un stat național omogen din punct de vedere etnic fără minorități proeminente datorită exterminării evreilor polonezi în Holocaust, strămutarea germanilor în vest, relocarea ucrainienilor în est, repatrierea polonezilor din Kresy. Noul guvern comunist din Varșovia și-a consolidat puterea politică în următorii doi ani, în vreme ce Partidul Muncitoresc Unit Polonez (PZPR) sub conducerea lui Bolesław Bierut deținea control ferm asupra țării, care avea să facă parte din sfera de influență sovietică a Europei de Est. După decesul lui Stalin în 1953, în Europa Răsăriteană relațiile politice s-au îmbunătățit iar acest fapt le-a permis comuniștilor polonezi ai lui Władysław Gomułka au ajuns la putere. La mijlocul anilor 1960, în Polonia începeau să se simtă tot mai mult dificultățile economice dar și cele politice. În decembrie 1970 creșterea prețurilor a dus la o serie de proteste. Guvernul a introdus un program economic care a fost preluat într-o mare măsură după cel occidental, care a ridicat nivelul de trai însă programul a stagnat datorită crizei petrolului din 1973. Spre sfârșitul anilor 1970 guvernul condus de Edward Gierek a fost obligat să crească prețurile, acest fapt a dus la o altă serie de proteste publice.
Acest ciclu vicios a fost în cele din urmă întrerupt în 1978, când a fost ales Karol Wojtyła ca Papa Ioan Paul al II-lea, accentuând opoziția față de comunism în Polonia. La începutul lunii august 1980 lanțul de proteste au rezultat în înființarea sindicatului independent „Solidaritatea” (în poloneză Solidarność) de electricianul Lech Wałęsa. Creșterea opoziției a determinat guvernul condus de Wojciech Jaruzelski să declare legea marțială în decembrie 1981. Însă, datorită reformelor inițiate de Mihail Gorbaciov în Uniunea Sovietică, presiunea tot mai mare din partea Occidentului și frământările continue, comuniștii au fost obligați să negocieze cu adversarii săi. Discuțiile de la Masa Rotundă din 1989 a permis Solidarității să participe la alegerile din 1989; victoria zdrobitoare a candidaților a marcat cu succes tranziția pe cale pașnică a conducerii comuniste în Europa Centrală și de Est. În 1990 Jaruzelski și-a dat demisia din funcția de Președinte al Republicii Polone și a fost succedat de Wałęsa după alegerile din decembrie 1990.