Holocaustul în România
deportarea și uciderea evreilor din Regatul României / From Wikipedia, the free encyclopedia
Holocaustul în România a fost procesul de discriminare, deportare și exterminare a evreilor aflați în teritoriile controlate de statul român între anii 1937 și 1944, cât și a evreilor cu cetățenie română aflați în afara granițelor, majoritatea celor din urmă aflându-se în Transilvania de Nord, parte în acea vreme din Ungaria fascistă.[1][2] Ca parte din Holocaustul European, mareșalul Ion Antonescu a aplicat în România propria versiune a Soluției Finale, cu numele de cod „curățarea terenului”.[3]
Holocaustul în România | |
Tren cu victime ale Pogromului de la Iași în timpul staționării la gara din Târgu Frumos, unde s-au înlăturat cadavrele. | |
Teritoriile administrate de statul români în Al Doilea Război Mondial | |
Loc | România (mai puțin Transilvania de Nord) Ungaria (deportări din Transilvania de Nord către lagărul Auschwitz) Guvernământul Transnistriei |
---|---|
Tip atac | Genocid |
Morți | În teritoriul administrat de România: 280.000 - 380.000 evrei români și ucraineni 11.000 romi În afara României: 135.000 evrei români din Transilvania de Nord 5.000 evrei români din restul Europei |
Parte a | Al Doilea Război Mondial |
Modifică date / text |
În teritoriile controlate de statul român, Holocaustul a început cu promulgarea primelor legi restrictive anti-evreiești ale guvernului Octavian Goga și s-a sfârșit cu lovitura de stat de la 23 august 1944, când România a încetat colaborarea cu Puterile Axei.[4] Se estimează că între 280.000 și 380.000 de evrei români și din Ucraina, precum și 11.000 de romi, au fost uciși de către forțele statului. În Transilvania de Nord, controlată de Regatul Ungariei, au fost uciși aproximativ 150.000 de evrei români, circa 132.000 din aceștia fiind deportați către Lagărul de concentrare Auschwitz.[2][5]
Deși, cu excepția Germaniei naziste, nicio altă țară nu a ucis evrei la asemenea scară, după finalul războiului rolul autorităților române în Holocaust a fost minimalizat constant.[2][6][7] Regimul comunist a diluat istoriografia Holocaustului în România, negând amploarea evenimentului sau responsabilitatea autorităților, cu scopul de a-i pune pe românii majoritari în postura de principale victime ale nazismului și a preîntâmpina eventuale cereri de despăgubiri.[8] După 1989, negarea Holocaustului în România a fost inclusă în discursul mai multor partide politice, în același timp devenind un fenomen difuz, adoptat de grupări cu caracter divers: naționalist, xenofob, conspiraționist, autoritar, antidemocrat sau nostalgic după dreapta radicală interbelică.[9]