Execuția familiei Romanov
From Wikipedia, the free encyclopedia
Familia Romanov (țarul Nicolae al II-lea, soția sa țarina Alexandra și cei cinci copii ai lor (Olga, Tatiana, Maria, Anastasia, și Alexei) și toți cei care au ales să-i însoțească în captivitate—anume Evgheni Botkin(d), Anna Demidova(d), Alexei Trupp(d) și Ivan Haritonov(d)—au fost împușcați, înjunghiați cu baionetele și omorâți cu lovituri[1] la Ekaterinburg în noaptea de 16–17 iulie 1918.[2] Țarul și familia sa au fost uciși de trupe bolșevice conduse de Iakov Iurovski(d) din ordinele Sovietului Regional Ural și conform instrucțiunilor lui Lenin, Iakov Sverdlov(d) și Felix Dzerjinski. Trupurile lor au fost apoi dezbrăcate,[3] mutilate,[1] arse și îngropate pe un câmp numit Porosenkov Log(d) în pădurea Kopteaki.[4]
În sens orar începând de sus: Familia Romanov, Ivan Haritonov(d), Alexei Trupp(d), Anna Demidova(d), Evgheni Botkin(d) |
După Revoluția din Februarie, familia Romanov și slujitorii ei credincioși au fost închiși în Palatul Alexandru(d) înainte de a fi mutați la Tobolsk și apoi la Ekaterinburg, unde au fost uciși, din ordinul expres al lui Vladimir Lenin.[5] Deși au fost informați că „întreaga familie a suferit aceeași soartă ca și capul ei”,[6] bolșevicii au anunțat doar moartea lui Nicolae,[7][8] comunicatul oficial de presă relatând că „soția și fiul lui Nikolai Romanov au fost duși într-un loc sigur”.[6] Timp de peste opt ani,[9] conducerea sovietică a menținut dezinformări sistematice în ce privește soarta familiei,[10] de la a susține în septembrie 1919 că ei fuseseră omorâți de revoluționari de stânga(d)[11] până la a nega de-a dreptul, în aprilie 1922, că ar fi murit.[10] Au recunoscut crimele în 1926 după publicarea unei anchete a unui exilat alb(d), dar au susținut că trupurile fuseseră distruse și că guvernul lui Lenin(d) nu era de vină.[12] Apariția unor Romanovi impostori(d) a distras atenția mass-media de la Rusia Sovietică,[10] și discuțiile despre soarta familiei au fost suprimate de către Iosif Stalin după 1938.[13]
Mormântul a fost descoperit în 1979 de un detectiv amator(d),[14] dar existența rămășițelor a fost făcută public abia în 1989, în timpul perioadei glasnost.[15] Identitatea rămășițelor a fost confirmată prin cercetări medico-legale și genetice. Ele au fost reînhumate în Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg în 1998,[16] la 80 de ani după uciderea lor, în cadrul unei slujbe de la care au lipsit membri importanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse, care contestau autenticitatea rămășițelor.[17] Un mormânt secundar, mai mic, cu rămășițele celor doi copii Romanov care lipseau din mormântul mai mare, a fost descoperit de arheologi amatori în 2007.[14] Rămășițele lor sunt însă ținute încă într-o instituție de stat pentru teste ADN(d) suplimentare.[18] În 2008, după tergiversări legale considerabile și prelungite, Procurorul General al Rusiei(d) a reabilitat familia Romanov ca „victime ale represiunilor politice”.[19] Guvernul postsovietic a deschis în 1993 un dosar penal, dar nimeni nu a fost urmărit penal deoarece toți vinovații erau morți.[18]
Unii istorici pun ordinul pe seama guvernului de la Moscova, anume pe seama lui Iakov Sverdlov(d) și Vladimir Lenin, care doreau să împiedice salvarea familiei imperiale de către Legiunea Cehoslovacă (care lupta împreună cu Armata Albă contra bolșevicilor) în timpul Războiului Civil Rus,[20][21] după cum arată și un pasaj din jurnalul lui Lev Troțki.[22] O anchetă efectuată de Vladimir Soloviov a concluzionat în 2011 că, în ciuda deschiderii arhivelor de stat în anii postsovietici, nu există încă niciun document scris care să indice că Lenin sau Sverdlov ar fi dat ordinele; ei au apărat însă execuțiile după ce ele au fost efectuate.[23][24][25][26] Lenin controla îndeaproape situația Romanovilor, deși s-a asigurat că numele lui nu este asociat cu soarta lor în vreun document oficial.[27] Președintele Boris Elțin a declarat uciderea familiei Romanov cea mai rușinoasă pagină a istoriei Rusiei.[28][29]