Echipa națională de fotbal a Braziliei
echipă națională de fotbal masculin / From Wikipedia, the free encyclopedia
Echipa națională de fotbal a Braziliei este reprezentativa țării în competițiile oficiale. De organizarea ei se ocupă Confederația Braziliană de Fotbal, membră a CONMEBOL. Selecționata de fotbal a Braziliei este echipa cea mai prosperă în istoria Campionatelor Mondiale, cu un palmares de 5 titluri adjudecate. Cel mai recent trofeu internațional a fost câștigat de echipa Braziliei în urma Campionatului Mondial din 2002. Totodată, Brazilia este singura echipă care a participat la toate turneele finale ale Campionatului Mondial.
Brazilia | |||
Informații generale | |||
---|---|---|---|
Poreclă | Canarinho (Micul canar) A Seleção (Selecționata) Verde-Amarela (Galben-verzuii) Pentacampeões (Pentacampionii) | ||
Federație | Confederação Brasileira de Futebol (CBF) | ||
Confederație | CONMEBOL (America de Sud) | ||
Antrenor | Dorival Júnior[*][[Dorival Júnior (football manager, born 1962)|]] | ||
Căpitan | Casemiro | ||
Cele mai multe selecții | Cafu (142)[1][2] | ||
Golgheter | Neymar (79) | ||
Stadion | Stadionul Maracanã | ||
Codul FIFA | BRA | ||
Poziționare FIFA | 3 | ||
Cea mai bună poziție FIFA | 1 (de 151 de ori în 7 perioade[3]) | ||
Cea mai slabă poziție FIFA | 22 (iunie 2013) | ||
Poziționare ELO | 1 | ||
Cea mai bună poziție ELO | 1 (7708 zile în 38 de ocazii[4]) | ||
Cea mai slabă poziție ELO | 18 (noiembrie 2001) | ||
Cea mai slabă poziție ELO | 18 (noiembrie 2001) | ||
Primul meci | |||
Argentina 3 - 0 Brazilia (Buenos Aires, Argentina; 20 septembrie 1914) | |||
Cea mai mare victorie | |||
Brazilia 14 - 0 Nicaragua (Mexic; 17 octombrie 1975) | |||
Cea mai mare înfrângere | |||
Germania 7 - 1 Brazilia (Belo Horizonte; 8 iulie 2014) | |||
Participări | |||
Campionatul Mondial | |||
Prezențe | 20 | ||
Cel mai bun rezultat | Campioană: 1958, 1962, 1970, 1994, 2002 | ||
Copa América | |||
Prezențe | 35 | ||
Cel mai bun rezultat | Campioană: 1919, 1922, 1949, 1989, 1997, 1999, 2004, 2007 | ||
Cupa Confederațiilor | |||
Prezențe | 6 (prima în 1997) | ||
Cel mai bun rezultat | Campioană (1997, 2005, 2009, 2013) | ||
Modifică date / text |
Brazilia spera să obțină primul său succes mondial ca amfitrion al Cupei Mondiale din 1950, dar a fost învinsă de selecționata Uruguayului în partida decisivă de pe Stadionul Maracanã (Rio de Janeiro) în fața a 200.000 de spectatori. Acest eveniment a rămas cunoscut în istorie sub numele de Maracanazo.
În 1958, Brazilia a câștigat primul său titlu mondial, reușită pe care o va repeta patru ani mai târziu în Chile.
Anul 1970 a adus al treilea titlu mondial pentru reprezentativei Braziliei, care a prezentat în Mexic unul dintre cele mai bune loturi din istorie: Pelé (considerat de către unii cel mai bun jucător din istorie), Carlos Alberto, Rivelino, Tostão și Jairzinho. Aflați la al treilea titlu mondial, brazilienii au primit dreptul de a păstra Cupa Jules Rimet.
Au trecut 24 de ani până ce echipa și-a adjudecat al patrulea trofeu mondial. În 1994, Brazilia a învins Italia în urma loviturilor de departajare, în prima finală care s-a decis în acest fel. În Franța, patru ani mai târziu, echipa Braziliei a terminat pe poziția secundă, după ce a pierdut finala în fața selecționatei locale. Brazilia a devenit „pentacampioană mondială”, după ce a câștigat cu scorul de 2 - 0 finala turneului Coreea Japonia 2002 în dauna echipei Germaniei.