Cursa anglo-germană pentru înarmare navală
From Wikipedia, the free encyclopedia
Cursa înarmării dintre Regatul Unit și Germania care a avut loc începând cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea până în momentul declanșării primului conflict mondial în 1914 a fost una dintre multiplele cauze ale conflagrației. Fiind un rezultat al unei relației bilaterale care se degradase timp de mai multe decenii, cursa înarmărilor a fost declanșată de planul amiralului german Alfred von Tirpitz din 1897 de crearea a unei „flote de descurajare” cu ajutorul căreia să îi forțeze pe britanici să facă unele consiuni diplomatice. Planurile lui Tirpitz nuurmăreau ca Marina Imperială Germană să înfrângă Royal Navy.
Bucurându-se de sprijinul kaiserului Wilhelm al II-lea, Tirpitz a inițiat o serie de legi pentru construirea unui număr cât mai mare de nave militare de suprafață. Lansarea la apă a HMS Dreadnought în 1906 l-a determinat pe Tirpitz să crească și mai mult ritmul construcției flotei germane. În timp ce unii observatori britanici erau neliniștiți de dezvoltarea flotei militare a Germaniei, îngrijorara a devenit generală după proiectul german de lege pentru dezvoltarea flotei din 1908. Opinia publică și opoziția politică britanică au cerut ca guvernului liberal (1905-1915) să facă față provocării germane, ceea ce a dus la finanțarea în 1910 a construirii unor noi cuirasate și la escaladarea cursei înarmării.
Întreținerea celei mai numeroase armate terestre și celei de-a doua flote militare a pus o presiune uriașă asupra finanțelor Germaniei. Theobald von Bethmann-Hollweg, cancelarul german începând din 1909, a fost inițiatorul unei politici de destindere cu britanicii pentru ca să ușureze povara fiscală, concentrându-se în schimb asupra rivalități cu Franța. În timpul mandatului lui Bethmann-Hollweg și în special începând cu anul 1912, Germania a abandonat construirea de cuirasate și s-a concentrat pe strategia raidurilor împotriva navelor comerciale executate de submarine. În mod ironic, flota germană de suprafață rezultată în urma cursei înarmărilor a fost implicată doar într-o singură bătălie navală importantă în timpul primei conflagrații mondiale, Bătălia Iutlandei, și nu a amenințat nicio clipă supremația navală britanică, în vreme ce strategia atacării vaselor comerciale, care a fost în centrul doctrinei navale germane a pus în primejdie în mod constant transporturile comerciale britanice de-a lungul războiului.