Theobald von Bethmann Hollweg
From Wikipedia, the free encyclopedia
Theobald Theodor Friedrich Alfred von Bethmann Hollweg (n. , Hohenfinow, Regatul Prusiei – d. , Hohenfinow, Republica de la Weimar) a fost un politician german care a fost cancelar al Imperiului German între 1909 și 1917. Administrația sa a decis intrarea Germaniei în Primul Război Mondial și a jucat un rol cheie în primii trei ani ai conflictului. A fost înlocuit din funcția de cancelar în iulie 1917, în mare parte din cauza opoziției față de politicile sale moderate din partea liderilor armatei.
Theobald von Bethmann Hollweg | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1][2][3][4] Hohenfinow, Regatul Prusiei[5] |
Decedat | (64 de ani) Hohenfinow, Republica de la Weimar[6] |
Înmormântat | Hohenfinow |
Cauza decesului | pneumonie |
Părinți | Felix von Bethmann Hollweg[*][[Felix von Bethmann Hollweg (politician german)|]] |
Cetățenie | Germania |
Religie | protestantism |
Ocupație | politician jurist |
Locul desfășurării activității | Berlin[7] Frankfurt (Oder) |
Limbi vorbite | limba germană[8] limba engleză[9] |
Reichskanzler (Deutsches Kaiserreich) | |
În funcție – | |
Precedat de | Bernhard von Bülow |
Succedat de | Georg Michaelis[*][[Georg Michaelis (German civil servant and chancellor (1857-1936))|]] |
Membru al Reichstagului Imperiului German | |
Premii | Ordinul Sfântului Andrei Ordinul Victorian Regal în grad de Mare Cruce[*] Ordinul Elefantului[*] Ehrenbürger von Potsdam[*][[Ehrenbürger von Potsdam (title of honor conferred by the city of Potsdam, Germany)|]] |
Partid politic | IND |
Alma mater | Universitatea din Strasbourg Landesschule Pforta[*][[Landesschule Pforta (boarding school in Naumburg, Saale)|]] |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Între 1884 și 1899, Bethmann Hollweg a avansat rapid prin funcții în guvernul prusac, devenind guvernator provincial al Brandenburgului în 1899, ministru de interne al Prusiei în 1905 și secretar de interne al Reichului în 1907. De asemenea, el a servit pentru scurt timp ca membru al Reichstagului în 1890, o experiență care a făcut să-i lase un gust amar sistemul de partide și să activeze ca independent pentru restul vieții sale politice. El a căutat un „curs în diagonală” între stânga și dreapta, opunându-se egalitarismului democratic, dar și deschizând dialogul cu sindicatele din postul de secretar de stat al Reichului.
Împăratul Wilhelm al II-lea l-a numit pe Bethmann Hollweg cancelar al Reichului în 1909, în parte pentru că aproba stilul său politic conciliant. Cei opt ani în funcția de cancelar au demonstrat că el susținea cu prudență unele liberalizări, cum ar fi reforma sistemului electoral pe trei clase al Prusiei(d), dar avea și credința fermă că o monarhie parlamentară este cea mai bună formă de guvernare pentru Germania. Bethmann Hollweg i-a înfuriat pe conservatori când a acordat o constituție Alsaciei și Lorenei în 1911 și apoi a fost cenzurat de partidele liberale ale Reichstagului în 1913 din cauza sprijinului său pentru armată în timpul Afacerii Zabern(d) care a agitat Alsacia și Lorena. Deoarece se simțea lipsit de experiență în afaceri externe, i-a dat libertate de mișcare ministrului său de externe, în special în timpul celei de a doua crize din Maroc. El a căutat, dar nu a reușit să ajungă la un acord cu Regatul Unit în cursa înarmărilor navale dintre cele două imperii.
În timpul Primului Război Mondial, Bethmann Hollweg a susținut multe dintre politicile mai dure ale Germaniei, crezând că Germania era atât de amenințată încât trebuia să ia toate măsurile necesare pentru a supraviețui. Sprijinul oferit de el multor dintre politici a fost totuși reticent și dat doar sub presiune, sau pentru că vedea că majoritatea era împotriva lui.
Imediat după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, care a dus la izbucnirea războiului, el a sperat că acesta ar putea fi limitat la Balcani, dar a asigurat Austro-Ungaria de sprijinul deplin al Germaniei și a susținut cererile sale agresive împotriva Serbiei. El a amânat mobilizarea germană până după cea a Rusiei, astfel încât Germania să nu pară a fi agresor. Deși a susținut invazia Belgiei ca fiind necesară, având în vedere poziția amenințată a Germaniei, a văzut-o de la început ca pe o nedreptate care ar trebui îndreptată. El a susținut și Programul din septembrie(d) care a conturat obiectivele războiului german, inclusiv expansiunea teritorială care ar fi fost în principal în detrimentul Rusiei. Mai târziu, în timpul războiului, a luat totuși poziție împotriva anexărilor. În politica internă, Bethmann Hollweg a fost principala forță motoare pentru Burgfriedenspolitik(d) din Reichstag, un armistițiu politic în baza căruia părțile au convenit să nu critice guvernul și să aprobe împrumuturi de război.
Bethmann Hollweg s-a pronunțat împotriva implementării războiului submarin nerestricționat(d), dar în cele din urmă a cedat presiunilor armatei și conservatorilor din Reichstag și a aprobat utilizarea acestuia. Pe măsură ce războiul înainta, el a inițiat mai multe propuneri de pace, dintre care niciuna nu a fost considerată acceptabilă de Tripla Înțelegere. La începutul anului 1917, el s-a pronunțat în favoarea unei monarhii constituționale care să fie un „imperiu al poporului” progresist și social și a făcut din nou eforturi pentru reforma electorală în Prusia. Cuvintele sale i-au înstrăinat pe mulți conservatori și i-au oferit generalului de intendență Erich Ludendorff ocazia pentru a-l înlătura pe Bethmann Hollweg. Mulți dintre cei care l-au susținut până atunci în parlament au simțit și ei că stătuse în post prea mult timp pentru a putea negocia o pace acceptabilă. Când atât Ludendorff, cât și șeful Statului Major General, Paul von Hindenburg, au amenințat că vor demisiona, Bethmann Hollweg și-a prezentat demisia împăratului.
În Reflecțiile asupra Războiului Mondial, memoriile lui care au rămas neterminate când a murit în 1921, Bethmann Hollweg sublinia poziția geografică dificilă a Germaniei, a recunoscut că guvernul și împăratul au făcut greșeli înainte de război și că Germania poartă o parte din vină pentru acesta, dar că numai o „vinovăție comună” ar fi putut duce la o catastrofă atât de mare.