Castelul Habsburg
From Wikipedia, the free encyclopedia
Castelul Habsburg (în germană Schloss Habsburg, în documentele vechi Habichtsburg) aflat în Elveția este situat pe teritoriul localității Habsburg, în cantonul Argovia, la o altitudine de 505 m deasupra nivelului mării, pe coama dealului Wülpberg. Este cunoscut ca fiind bastionul ancestral al dinastiei Habsburg, a cărei ascensiune a început odată cu achiziția teritoriilor din împrejurimi. Se pare că fondatorul castelului Habsburg a fost Radbot la 1020/1030. În 1108, Otto al II-lea a fost primul strămoș al familiei care este atestat documentar purtând titlul de conte de Habsburg.
Castelul Habsburg | |
Partea sud-vestică a castelului Habsburg | |
Clădire | |
---|---|
Loc | Habsburg |
Oraș | Habsburg, Elveția[1] |
Țară | Elveția |
Adresă | Schlossgasse 30, 5245 Habsburg |
Actualii beneficiari | Casa de Habsburg |
Coordonate | 47.46252°N 8.18087°E ({{PAGENAME}}) |
Începută | cca 1020 |
Terminată | cca 1100 |
Site web | |
http://www.schlosshabsburg.ch/ | |
Modifică date / text |
Habsburgii au trăit aici doar aproximativ două sute de ani. Devenind tot mai puternică familia de Habsburg a părăsit castelul în jurul anului 1220/1230, deoarece acesta era o reședință prea mică și nesemnificativă în raport cu aspirațiile ei. Ulterior castelul a fost acordat diferiților slujitori de rang înalt. După ocuparea Argoviei în 1415 de către membri Confederației Vechi a Elveției, habsburgii, care între timp își clădiseră un centru de puterii mult mai important la Viena au pierdut definitiv castelul lor ancestral. Din 1804 castelul Habsburg este proprietate a cantonului Argovia .
Primele părți ale castelului au fost construite la începutul secolului al XI-lea și, în mai multe etape, castelul Habsburg a fost mărit dublându-se. După ce Habsburgii au părăsit castelul, partea din față, mai veche a castelului, aflată în est, a devenit ruină. Partea cea mai nouă, aflată în spate, la vest, a rămas intactă, cu excepția câtorva modificări, castelul și-a păstrat aspectul până în zilele noastre. În 1978/1983 și 1994/1995, au avut loc ample cercetări arheologice. Castelul Habsburg se află sub protecție cantonală din 1948 și este un bun cultural național în inventarul elvețian al bunurilor culturale. Castelul a fost folosit ca restaurant din 1979 și găzduiește, de asemenea, un muzeu despre propria istorie.