Arhifonem
From Wikipedia, the free encyclopedia
În fonologie, un arhifonem este o unitate abstractă definită prin ansamblul trăsăturilor comune pentru două foneme[1]. Opoziția dintre ele se realizează prin cel puțin câte o trăsătură diferită, dar este posibil ca aceasta să se manifeste numai în anumite contexte fonetice, iar în altele nu. Se spune că în acestea, opoziția se neutralizează, adică nu se realizează. Arhifonemul este rezultatul acestei neutralizări[2].
Noțiunea de arhifonem și termenul corespunzător au fost introduse în fonologie de către lingvistul Nikolai Sergheevici Trubețkoi, membru al Cercului lingvistic de la Praga, printr-o lucrare a sa din 1939[3].