Accidentul nuclear de la Fukushima-Daiichi
From Wikipedia, the free encyclopedia
Accidentul nuclear de la Fukushima-Daiichi a avut loc la data de 11 martie 2011 la centrala electrică atomică Fukushima din Japonia, care constă din 3 reactori nucleari, ca urmare a cutremurului din nord-estul țării de la ora 14:46,[1] urmat de un tsunami de mari proporții. Centrala nucleară Fukushima I a fost nevoită să recurgă la acumulatoarele electrice de rezervă, dar acestea au o capacitate limitată.La 14 martie compania TEPCO (Tokyo Electric Power Company), care administrează centrala, a făcut cunoscut că nici sistemul de răcire al reactorului 2 nu mai funcționează. Fără o răcire normală la un reactor se poate ajunge la supraîncălzirea miezului cu material fisionabil radioactiv al reactorului până la o temperatură de 2.000 °C, crescând riscul topirii lui și al unor explozii. La 15 martie autoritățile din Tokyo au anunțat că la reactorul (blocul) 2 Fukushima a avut loc o explozie care a avariat învelișul acestuia, provocându-se astfel o creștere a radioactivității în zona înconjurătoare. Administrația centralei vorbește despre "valori dramatice ale radioactivității". Drept urmare populația locală din perimetrul de 30 de km în jurul centralei (care nu era încă evacuată) a fost avizată să rămână în locuințe, pentru a nu se expune direct (este vorba de aparatul respirator) radioactivității crescute. După explozia de la reactorul 2 s-a anunțat un incendiu la reactorul 4 (care la cutremur era în revizie). De la acesta provine acum creștere puternică a radioactivității direct în atmosferă. Se speculează că reactorul respectiv ar avea două găuri de dimensiuni metrice în înveliș (carcasă).[necesită citare]
Accidentul nuclear de la Fukushima-Daiichi | |
Dată | |
---|---|
Loc de întâlnire | Fukushima Daiichi Nuclear Power Plant[*][[Fukushima Daiichi Nuclear Power Plant (nuclear power plant in Japan)|]] |
Locație | |
Coordonate | 37°25′17″N 141°01′57″E ({{PAGENAME}}) |
Patron(i) | |
Rezultat | discharge of radioactive water of the Fukushima Daiichi Nuclear Power Plant[*][[discharge of radioactive water of the Fukushima Daiichi Nuclear Power Plant (2023 event in Japan)|]] Radiation effects from Fukushima Daiichi nuclear disaster[*][[Radiation effects from Fukushima Daiichi nuclear disaster (effects of radiation released from the Fukushima nuclear disaster)|]] Japanese reaction to Fukushima Daiichi nuclear disaster[*][[Japanese reaction to Fukushima Daiichi nuclear disaster (reaction)|]] international reaction to the Fukushima Daiichi nuclear disaster[*][[international reaction to the Fukushima Daiichi nuclear disaster (international reactions)|]] electricity crisis after the 2011 Tōhoku earthquake and tsunami[*][[electricity crisis after the 2011 Tōhoku earthquake and tsunami |]] |
Decese | 1 |
Site web | site web oficial |
Modifică date / text |
Centrala nucleară de la Fukushima-Daiichi a fost construită începând cu 25 iulie 1967, iar primul reactor a fost inaugurat pe 26 martie 1971, urmat de reactorii 2 (18 iulie 1974), 3 (27 martie 1976), 4 (12 octombrie 1978). Alte 2 reactore, nr 5 (18 aprilie 1978) și 6 (24 octombrie 1979) nu au fost avariate în urma accidentului, dar au fost official oprite pe 17 decembrie 2013, în timp ce cei 4 reactori avariați au fost opriți oficial pe 19 mai 2011. Acestea erau proiectate de General Electric cu ajutorul Toshiba, Hitachi, Ebasco și Kajima, fiind folosite după tipul BWR-3/4/5 (Reactor cu Apă Fierbinte). Acești reactori au fost criticați datorită proiectării nesigure, cu riscuri cunoscute încă de la inaugurarea centralei. Construcția altor 2 reactori aflată în faza inițială (cu data de pornire prevăzută între 2016 și 2018) a fost anulată.