Ibn Khaldun
From Wikipedia, the free encyclopedia
'Ibn Khaldun (/ˈɪbən kælˈduːn/ ; arabu : أبو زيد عبد الرحمن بن محمد بن خلدون الحضرمي, Abū Zayd 'Abd ar-Raḥmān ibn Muḥammad ibn Khaldūn al-Ḥaḍramī ; 27 di maghju 1332 - 17 di marzu 1406) era un suciolugu, filosofu è storicu arabu chì hè statu discrittu com'è u fundatori pricursori di i prutodisciplini chì divintarani a sturiugrafia, a suciulugia, l'ecunumia è a dimugrafia.[1] Niccolò Machjaveddu di a Rinascita, Georg Wilhelm Friedrich Hegel è l'eruditi auropei di u XIX seculu ani largamenti ricunnisciutu l'impurtanza di i so opari è ani cunsidaratu Ibn Khaldun com'è unu di i più grandi filosufi di u Medievu.
U so libru u più cunnisciutu, u Muqaddimah o Prulegumeni ("Intruduzioni"), ch'eddu hà scrittu in sei mesa comu eddu l'afferma in a so autubiugrafia, hà influinzatu i storichi ottumani di u XVIIu è di u XIXu seculu, tali Kâtip Çelebi, Mustafa Naima è Ahmed Cevdet Pasha, chì ani apradatu i so tiurii pà analizà a crescita è u diclinu di l'Imperu ottumanu.