Silvie cu cap negru
specie de pasăre / From Wikipedia, the free encyclopedia
Silvia cu capul negru (Sylvia atricapilla) numită și privighetoare cu cap negru este o pasăre migratoare din familia silviidelor, ordinul paseriformelor, răspândită în aproape toată Europa, vestul Siberiei, Turcia, Palestina, Africa de Nord. Este o specie migratoare în zonele reci din centrul, estul și nordul Europei și sedentară în vestul și sudul continentului european. Sunt descrise 5 subspecii: Sylvia atricapilla atricapilla, Sylvia atricapilla gularis, Sylvia atricapilla heineken, Sylvia atricapilla pauluccii și Sylvia atricapilla dammholzi. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia Sylvia atricapilla atricapilla, care este migratoare, fiind un oaspete de vară, care iernează în Africa, la nord de ecuator. Populația cuibăritoare estimată în România este de 2.150.000-4.300.000 de perechi, cea mai mare populație găsindu-se în Rusia. Trăiește în pădurile de șes și de munte, mai ales în pădurile de foioase sau plantațiile de conifere cu subarboret bogat, fâșii forestiere de protecție, câmpuri agricole cu sectoare de tufărișuri și terenuri accidentate necultivate, parcuri, livezi sau grădini bogate în copaci și tufișuri. Este o pasăre mică, având o lungime de 15 cm, cât vrabia, și o greutate de 15-21 grame. Longevitatea maximă înregistrată în natură este de 13 ani și 8 luni. Are corpul alungit și zvelt. La masculul adult partea superioară a capului (creștetul) este neagră lucioasă până la nivelul ochilor; partea superioară a corpului este brun-cenușie; capul lateral ca și partea inferioară sunt cenușii-deschis; gâtul este albicios. La femela adultă partea superioară a capului este brun-roșcată; ceafa brună ca și restul părții superioare. Sexele pot fi ușor identificată după "căciulița" neagră de pe cap a masculului și cea brunie a femelei. Silvia cu cap negru are ciocul subțire, ascuțit, cu baza turtită, picioarele relativ puternice și irisul roșu-brun. Este o specie omnivoră, în perioada reproducerii este preponderent insectivoră, toamna și iarna frugivoră (consumă pomușoare și fructe). În timpul sezonului de cuibărit, consumă muște, omizi, efemeroptere, libelule, molii, gândaci și păienjeni, toate aceste fiind culese din etajele inferioare și medii ale tufișurilor pădurilor, în principal de pe frunze și ramuri sau chiar sunt capturate în zbor. Spre toamnă, când puii sunt mari, începe să se hrănească și cu semințe și fructe, mai ales cu fructe de boz (Sambucus ebulus). Iarna este un vizitator frecvent la hrănitoarele artificiale făcute de oameni. Atinge maturitatea sexuală la un an de zile. La începutul sezonului de reproducere masculul începe să construiască mai multe cuiburi, dintre care femela alege unul în care depune ponta. Cuibul ales este finalizat de ambii parteneri. El este așezat într-un tufiș sau arbust, în copaci mici sau în vegetație deasă, cele mai preferate de specie fiind tufele de ferigă, excepțional cuibul este amplasat pe sol. Cuibul are formă de cupă, dimensiuni mici, construit din iarbă uscată, rămurele, rădăcini, puțină lână, puf și mușchi, marginea fiind întărită prin împletirea unor ramuri; este căptușit în interior cu tulpini fine de ierburi, rădăcini și păr. Femela depune obișnuit la sfârșitul lunii mai, rareori mai devreme, o pontă formată din 2-7 ouă (de obicei 5) fusiforme, netede, lucioase, albe sau maroniu-ruginiu cu tentă oliv sau roz, rareori nepătate, mai frecvent cu pete cenușii având centrul mai întunecat; ouăle au o dimensiunea de 19,7×14,7 mm. Incubația durează între 10 și 16 zile (obișnuit 12-14 zile). Clocitul începe după depunerea a 2-3 ouă și este asigurat de ambele sexe. Are loc o clocire, mai rar două, pe an. Puii sunt nidicoli, golași, și sunt îngrijiți și hrăniți de ambii părinți; ei au culoarea gâtlejului roz mat, cu două pete lungi, ovale, maro deschis la baza limbii; umflătura marginală a ciocului este albă murdar. Ei pot zbura de la cuib după 10-15 zile de la eclozare și sunt îngrijiți încă 2-3 săptămâni. Silvia cu capul negru apare primăvara, în aprilie, mai întâi masculii, apoi femelele. Sosirea masculilor poate fi ușor depistată după cântecul lor răsunător și prelung ce se aude din vegetația arboricolă sau arbustivă. De obicei cântă dintr-un loc ascuns. Cântecul asemănător cu al silviei de zăvoi, este emis din ascunzișul ramurilor și nu în timpul zborului, începe cu un gângurit clipocit și devine clar și puternic, cu fluierături melancolice, având fraze lungi ce se termină cu sunete din ce în ce mai înalte. Strigăt de contact este scurt și puternic, "tec", iar strigătul de alarmă constă dintr-o serie de note puternice, joase și rapide, ca un plescăit de limbă, "tcec-tcec-tcec...". Este o pasăre folositoare, hrănindu-se în perioada caldă a anului cu un număr impresionant de nevertebrate fitofage dăunătoare copacilor.[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11]
Silvie cu cap negru | |
---|---|
Masculul adult | |
Femela adultă | |
Stare de conservare | |
Clasificare științifică | |
Regn: | Animalia |
Încrengătură: | Chordata |
Clasă: | Aves |
Ordin: | Passeriformes |
Familie: | Sylviidae |
Gen: | Sylvia |
Specie: | S. atricapilla |
Nume binomial | |
Sylvia atricapilla (Linnaeus, 1758) | |
Subspecii | |
| |
Oaspete de vară cuibăritor (arealul este aproximativ)Sedentară Cartierul de iernat | |
Modifică text |