Organizarea administrativă a Mexicului
From Wikipedia, the free encyclopedia
Statele Unite Mexicane (spaniolă :Estados Unidos Mexicanos) sunt o republică federală alcătuită din punct de vedere administrativ din 32 de entități federale (spaniolă :entidades federativas), 31 de state și un district federal.
Conform Constituției din 1917, statele federației sunt libere și suverane.[1] Fiecare stat are propriul congres și constituție, iar Districtul Federal are o autonomie limitată, având un Congres local și un guvern. Teritoriul Districtul Federal, cunoscut și ca Ciudad de México, servește drept capitală națională.