Rumelia Orientală (în bulgară Източна Румелия, Iztocina Rumelia; în turcă otomană روم الى شرقى, Rumeli-i Șarkî; în greacă Ανατολική Ρωμυλία, Anatoliki Romylia) a fost o provincie autonomă din punct de vedere administrativ (vilayet) din cadrul Imperiului Otoman între 1878 și 1908. Ea a trecut sub control bulgăresc după 1885 când, în urma unei revoluții fără vărsare de sânge, s-a unit cu Principatul Bulgariei, stat cu autonomie mai largă. Etnici bulgari formau majoritatea populației Rumeliei Orientale. Ea avea capitala la Plovdiv (în turcă, Filibe, cunoscut în Occident la acea vreme sub numele grecesc Philippopolis). Astăzi, Rumelia Orientală face parte din Bulgaria.