Religia în Uniunea Sovietică
From Wikipedia, the free encyclopedia
Religia în Uniunea Sovietică a fost considerată un obstacol pentru progresul socialist și a fost subminată prin programe de educație ateiste. Statul a adoptat o politică de atac asupra religiei, considerând-o ca fiind opusă ideologiei marxiste-leniniste. Mulți lideri religioși au fost întemnițați sau uciși, iar bisericile și alte locații religioase au fost desființate sau confiscate. Practicarea religiei a fost supusă restricțiilor severe, cu perioade de represiune și de relaxare, în funcție de evoluția regimului comunist.
Uniunea Sovietică a fost înființată de către bolșevici în 1922, în locul Imperiului Rus. La momentul Revoluției din 1917, Biserica Ortodoxă Rusă era profund integrată în statul autocratic, bucurându-se de un statut oficial. Acesta a fost un factor semnificativ care a contribuit la atitudinea bolșevicilor față de religie și la măsurile pe care le-au luat pentru a o controla[1]. Astfel, URSS a devenit primul stat care a avut ca obiectiv al ideologiei sale oficiale eliminarea religiei existente și împiedicarea viitoarelor implantări de credințe religioase, cu scopul de a instaura ateismului de stat (gosateizm)[2][3][4][5].
Conform doctrinei ateismului de stat din Uniunea Sovietică, a existat un „program de convertire la ateism sponsorizat de guvern”, condus de comuniști[6][7][8]. Guvernul comunist a vizat religiile funcție de interesele vremelnice ale statului și, în timp ce majoritatea religiilor organizate nu au fost niciodată interzise, proprietățile religioase au fost confiscate, credincioșii au fost hărțuiți și religia a fost ridiculizată în timp ce ateismul a fost propagat în școli[2]. În 1925, guvernul a fondat Uniunea Ateilor Militanți pentru intensificarea persecuția antireligioase[9]. În consecință, exprimarea credinței religioase în mediul restrâns, privat, nu au fost în niciun fel interzisă, dar credincioșii au fost supuși unei puternice acțiuni de stigmatizare socială de către structurile guvernamentale oficiale și mass-media seculară. În plus, a fost considerat inacceptabil pentru membrii anumitor profesii guvernamentale (profesorii, membri ai birocrației de stat, militari profesioniști) să fie deschis religioși și anti-seculari.
Marea majoritate a oamenilor din Imperiul Rus erau credincioși la momentul declanșării revoluției. Comuniștii au urmărit să distrugă puterea tuturor instituțiilor religioase și, în cele din urmă, să înlocuiască credința religioasă cu ateismul. În mass-media și în scrierile academice „știința” a fost contrapusă „superstiției religioase”. Principalele religii din Rusia prerevoluționară au persistat pe parcursul întregii perioade sovietice, dar au fost tolerate doar în anumite limite. În general, acest lucru însemna că credincioșii erau liberi să se închine în privat și în clădirile religioase respective (biserici, moschei, sinagogi etc.), dar manifestările publice ale religiei în afara acestora erau interzise. În plus, instituțiilor religioase nu li s-a permis să își exprime opiniile în niciun tip de mijloace de comunicare în masă, iar multe clădiri religioase au fost demolate sau folosite în alte scopuri. Pe termen lung, ateismul de stat nu a reușit să convertească multe persoane. Religia s-a consolidat în clandestinitate și a fost revitalizată chiar de autoritățile statului ateist pentru a ajuta la lupta împotriva invadatorului nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a cunoscut o nouă perioadă de înflorire după căderea comunismului.
Creștinii aparțineau diferitelor ramuri ale creștinismului: ortodoxie (care avea cel mai mare număr de adepți), catolicism, baptism și diverse alte confesiuni protestante. Majoritatea musulmaniilor din Uniunea Sovietică erau suniți, cu excepția notabilă a azerilor, care era majoritar șiiți. Iudaismul avea, de asemenea, mulți adepți. Alte religii, practicate de un număr mic de credincioși, includeau budismul și șamanismul.