Protoglobalizare
From Wikipedia, the free encyclopedia
Protoglobalizarea sau globalizarea modernă timpurie este o etapă din istoria globalizării, cuprinsă cu aproximație între anii 1600 și 1800, după perioada globalizării arhaice. Acest concept a fost propus pentru prima dată de către istoricii A.G. Hopkins și Cristopher Bayly. Termenul de protoglobalizare descrie etapa de intensificare a legăturilor comerciale și a schimburilor culturale care a caracterizat perioada premergătoare „globalizării moderne” din secolul al XIX-lea.
Spre deosebire de globalizarea modernă, protoglobalizarea s-a remarcat printr-o politică de expansiune, un anumit mod de gestionare a comerțului mondial și un nivel ridicat de schimburi de informație. Acordurile comerciale care au marcat această perioadă au fost cele legate de Compania Indiilor de Est, de trecerea hegemoniei dinspre est înspre Europa de Vest, de creșterea conflictelor de mare amploare (precum Războiul de Treizeci de Ani) între marile puteri și apariția unor noi ramuri comerciale - în special comerțul cu sclavi. Datorită comerțului triunghiular, Europa a avut acces la resursele din emisfera vestică. De altfel, apariția anumitor epidemii, alături de schimbul de culturi de plante și de animale, au jucat un rol important în procesul protoglobalizării, conform noțiunii de „schimb columbian” formulate de Alfred Crosby. În acest proces, prin intermediul comerțului și schimbului de informații, este implicat un număr mare de comercianți europeni, musulmani, sud-asiatici și chinezi, în special în regiunea Oceanului Indian.
Tranziția de la protoglobalizare la globalizarea modernă a fost, pe de o parte, marcată de o rețea globală mai complexă, bazată atât pe schimburi capitaliste, cât și pe schimburi tehnologice și, pe de altă parte, a fost cea care a dus la colapsul semnificativ al schimburilor culturale.[necesită citare]