Proiectarea experimentelor
From Wikipedia, the free encyclopedia
Proiectarea experimentelor (engleză design of experiments, DOE, franceză Plan d'expériences, rusă Planirovanie eksperimenta), numită și proiectare statistică a experimentelor (germană Statistische Versuchplanung), este un șir ordonat de încercări experimentale repetate, prin controlarea unuia sau mai multor parametri inițiali (factori de intrare), cu scopul de a obține cunoștințe noi, care să ducă la validarea economică a unui model. Proiectarea experimentelor se bazează pe strategia cercetării experimentale Box-Wilson care utilizează un experiment factorial, caracterizat prin faptul că în fiecare încercare experimentală se modifică valoarea tuturor factorilor implicați în sistemul cercetat.[1], [2] În consecință, influența fiecărui factor asupra valorilor y ale funcției de răspuns este determinată de toate încercările efectuate în cercetarea experimentală. Pe de altă parte, modelul inițial al planului de experiențe, de regulă un model liniar, conține informații asupra direcției în care se găsește valoarea extremă a funcției de răspuns.
Proiectarea experimentelor statistice s-a născut din lucrarea lui Ronald Aymler Fisher, Design of Experiments (1935).[3], care a fost primul ce a introdus termenul „factorial” în lucrarea sa. Terminologia în domeniul proiectării experimentelor (DOE) este prezentată în Manualul NIST/SEMATECH e-Handbook of Statistical Methods, elaborat de NIST - o agenție a U. S. Department of Commerce.[4]