Primul dictat de la Viena
From Wikipedia, the free encyclopedia
Primul Arbitraj de la Viena a avut loc în 2 noiembrie 1938, la Viena, în Palatul Belvedere. Prin acest arbitraj internațional, zone din Slovacia de sud și partea sud-vestică a Ruteniei Carpatice, au fost desprinse din teritoriul Cehoslovaciei și atribuite Ungariei, conduse de regentul Miklós Horthy. În acest fel Ungaria revizionistă, sprijinită fățiș de cei doi „arbitri”, Germania nazistă și Italia fascistă, recâștiga controlul acestor zone (care aparțin în prezent Slovaciei și Ucrainei). Aceste zone, locuite compact de etnici maghiari, fuseseră pierdute de Ungaria prin Tratatul de la Trianon, din 1920, în urma Primului Război Mondial, când s-a dizolvat Austro-Ungaria și de atunci încercase, prin toate mijloacele, să le recupereze. Primul arbitraj de la Viena a fost un rezultat direct al Înțelegerii de la München din 30 septembrie 1938. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Tratatele de la Paris din 1947 au declarat arbitrajul nul ab initio și l-au anulat de facto.