Premiul Nobel pentru științe economice
From Wikipedia, the free encyclopedia
Premiul pentru științe economice al Băncii Centrale Suedeze în memoria lui Alfred Nobel (în suedeză: Sveriges riksbanks pris i ekonomisk vetenskap till Alfred Nobels minne) – de obicei prescurtat Premiul Nobel pentru Științe Economice – este acordat anual și administrat de Fundația Nobel pentru contribuții excepționale în domeniul științelor economice și este considerat drept unul dintre cele mai prestigioase premii în acest domeniu.[1] Nu este unul dintre premiile Nobel fondate în 1895 prin testamentul lui Alfred Nobel, dar este asimilat cu ele.[1][2][3][4][5] Premiul a fost fondat în 1968 de Banca Centrală Suedeză (Sveriges Riksbank), la cea de-a 300 a aniversare a băncii, în memoria lui Alfred Nobel.[1][6][7][8] Laureații premiului pentru științe economice sunt selectați, ca și laureații premiilor pentru fiziologie sau medicină, fizică și chimie, după aceleași criterii, de un comitet al Academiei Regale Suedeze de Științe.[9] A fost acordat pentru prima oară în 1969 economiștilor Jan Tinbergen și Ragnar Frisch pentru „descoperirea și utilizarea modelelor dinamice în analiza proceselor economice”.[8][10][11]
Premiul Nobel pentru științe economice | |
Prezentat de | Academia Regală Suedeză de Științe |
---|---|
Țara | Suedia |
Site oficial | https://www.nobelprize.org/prizes/economic-sciences/ |
Modifică text |