Portal:Energie/Articolul zilei
From Wikipedia, the free encyclopedia
Energia hidraulică reprezintă capacitatea unui sistem fizic (apa) de a efectua un lucru mecanic la trecerea dintr-o stare dată în altă stare (curgere). Datorită circuitului apei în natură întreținut de energia Soarelui, este considerată o formă de energie regenerabilă.
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/34/Hoover_dam.jpg/640px-Hoover_dam.jpg)
Energia hidraulică este de fapt o energie mecanică, formată din energia potențială a apei dată de diferența de nivel între lacul de acumulare și centrală, respectiv din energia cinetică a apei în mișcare. Exploatarea acestei energii se face curent în hidrocentrale, care transformă energia potențială a apei în energie cinetică, pe care apoi o captează cu ajutorul unor turbine hidraulice care acționează generatoare electrice care o transformă în energie electrică.
Tot forme de energie hidraulică sunt considerate energia cinetică a valurilor și mareelor.