Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
From Wikipedia, the free encyclopedia
Biroul politic (în rusă: Политбюро), cunoscut drept Prezidiu din 1952 până în 1966, a funcționat ca organismul central de guvernare și de conducere politică al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Era format din cei mai de frunte membri ai Comitetului Central. În teorie, acest organ funcționa ca birou politic (de aici și Politbiuro) al Comitetului Central, ales de ei pentru conducerea Partidului între sesiunile Comitetului Central și având un mandat care se referea numai și numai la afacerile Partidului. Biroul politic era responsabil în fața Comitetului Central, iar membrii săi erau supuși aprobării aceluiași organism.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
În realitate, Biroul politic supraveghea operațiile CC-ului și lua toate deciziile politice importante, pe care le trecea spre aprobare Comitetului Central, Sovietului Suprem și Congresului Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Controlul său se extindea din partid în aria guvernamentală, deoarece numai membrii partidului dețineau funcții guvernamentale iar de aceea disciplina de partid asigura că politica Politburo era implementată de toate organizațiile guvernamentale. Un exemplu al al nesocotirii voinței Biroului politic de către Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a fost învingerea așa-numitului Grup antipartinic din 1958.
Lenin a hotărât în 1917 ca un birou politic să conducă în mod direct Revoluția, iar după cel de-al optulea Congres al Partidului din 1919, acel birou politic a devenit adevăratul centru al puterii politice în Uniunea Sovietică. La începuturi, Biroul politic era format din cinci membri: Lenin, Troțki, Stalin, Kamenev și Krestinski.
Deși, în mod teoretic un birou politic era ales de jos în sus, în practică, membrii conducători ai Biroului politic și, în mod special Lenin, determinau compoziția CC-ului care, până la urmă, reflecta influența și puterea a diferiților indivizi din partid, precum și alianțele lor din Biroul politic și din afara lui.
În timpul lui Stalin, procesul în care era determinată conducerea Partidului a devenit o probleme în întregime ierarhică. Secretarul General (Stalin) determina compoziția Biroului politic și chiar a Comitetului Central și nu invers. După moartea lui Stalin, autoritatea Secretarului General a fost mai mare sau mai mică iar compoziția Politbiuroului a devenit din nou o oglindă alianțelor schimbătoare dintre liderii partidului și dintre grupurile de interese din partid, cel puțin până un Secretar General reușea să-și consolideze puterea.
Politbiuro avea membri plini și supleanți. Mărimea Politbiuro-ului a variat, dar în general a fost de 14 membri plini și 8 supleanți (candidați). Secretarul General al Partidului, care era de cele mai multe ori și șeful Comitetului Central, avea cea mai mare putere. În practică, cei mai puternici membri ai Politburoului erau de asemenea membri ai Secretariatului al CC al PCUS, Secretarul General conducând acest grup. Cai care aveau locuri numai în unul din cele două corpuri conducătoare aveau o putere mai redusă. Puține femei au ajuns vreodată membri ai Politbiuro.
În 1990, cel de-al 28-lea Congres al Partidului a fost de acord să transfere puterile Politbiuro-ului Parlamenului, Politbiuro-ul încetându-și existența în august 1991
Vezi de asemenea: Organizarea Partidului Comunist al URSS