Pițigoi mare
specie de păsări / From Wikipedia, the free encyclopedia
Pițigoiul mare (Parus major) țânțavari (regional pe valea Prutului în ținutul Hotinului) este o pasăre mică sedentară din familia paridelor, larg răspândită în toată Europa, Asia și nord-vestul Africii, în zona temperată. În Asia se întâlnește și în zonele tropicale. Trăiește în diferite tipuri de păduri (de foioase, mixte sau de conifere), dar este întâlnit și în grădinile, livezile sau parcurile din interiorul localităților, acolo unde găsește scorburi sau cavități potrivite pentru cuibărit. Este una dintre speciile de păsări foarte răspândite în localități. Preferă zonele de câmpie și zonele colinare, dar apare și în zonele montane, unde ajunge până în zona coniferelor, în unele regiuni până la altitudinea de 2600 m (în Afganistan) și 4040 m (în China). Este o specie sedentară, dar în afară perioadei de cuibărire (toamna și iarna) hoinărește în căutarea hranei împreună cu alte specii de pițigoi. Este cea mai comună dintre speciile de pițigoi. În România populația este stabilă, iar efectivul speciei a fost estimat la 3.100.000- 6.200.000 de perechi cuibăritoare. Populația din Republica Moldova este estimată la 80.000-100.000 de perechi cuibăritoare. Este cel mai mare pițigoi, are o lungime de 12,5-14 cm și o greutate de 12-22 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 15 ani și 4 luni. Masculul subspeciei nominate are fruntea, creștetul și ceafa negru-albăstrui strălucitoare. În centrul părții inferioare a cefei o pată albicioasă. Partea posterioară a gâtului galben-verzuie. Partea anterioară a spatelui verde-măslinie, iar cea posterioară cenușiu-albăstruie. Coada și aripa sunt în general cenușiu-albăstrui. Vârfurile albe ale supraalarelor mari formează pe aripă o dungă îngustă transversală albă. Obrazul și regiunea auriculară albe. Bărbia, partea inferioară a gâtului și laturile gâtului până la centrul părții superioare a pieptului sunt negre cu o nuanță albăstruie, formând o bavetă neagră evidentă. O dungă neagră mediană (cravata) se întinde de la partea inferioară a bavetei până la regiunea anală. Laturile pieptului și abdomenul viu colorate cu galben-deschis ca lămâia. Coloritul celor două sexe, în fond, este asemănător, însă la mascul banda neagră de pe partea inferioară a corpului este evident mai lată decât la femelă. În sezonul de reproducere (primăvara și vara) se hrănește cu nevertebrate, mai ales cu ouă, adulți și larve de insecte, dar consumă și hrană de origine vegetală, precum mâțișori sau muguri. Omizile constituie hrana esențială a puilor. În timpul iernii, hrana este compusă din semințe oleaginoase și fructe uscate. Este un vizitator foarte comun la hrănitoare de păsări. Pițigoiul mare este considerat printre speciile de păsări cele mai folositoare ale pădurilor, consumând în cantități mari diverși dăunători ai pădurilor - ouăle și larvele fluturilor, trombari și alți gândaci de talie mică, ploșnițe, himenoptere etc., iar iarna distruge pontele insectelor fitofage. Cuibul și-l instalează în scorburi de copaci, crăpături mari în pereți stâncoși sau maluri lutoase înalte, în diferite obiecte cu utilizare gospodărească abandonate (cratițe, oale, stropitori, căni mari, coșuri ș.a.) care sunt atârnate pe un suport înalt etc. În apropierea caselor poate ocupa orice loc ascuns, precum căsuțele poștale, ghivecele de flori sau țevi metalice. Uneori, ocupă și cuiburi vechi ale altor păsări. Ocupă și cuiburi artificiale pe care le folosesc an de an. După alegerea locului, femela construiește un cuib voluminos format din mușchi, licheni, rădăcinuțe, diferite tulpini de graminee care le fixează între ele cu puf și pânză de păianjeni. Interiorul cuibului îl căptușește cu puf vegetal, păr de la animale și uneori cu ceva pene. Spre sfârșitul lunii martie în zonele de câmpie, și în prima jumătate a lunii aprilie în zonele montane, femela depune prima pontă formată de obicei din 8-12 ouă (până la 18 ouă), a 2-a pontă pe care o depune în iunie este formată numai din 6-8 ouă. Clocitul este asigurat de femelă timp de 13-14 zile. Puii părăsesc cuibul după 20-22 de zile, însă până la vârsta de 40 de zile ei sunt apărați și hrăniți de către ambii părinți. Sunt recunoscute 43 de subspecii. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia nominată Parus major major.[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11]
Pițigoi mare | |
---|---|
Stare de conservare | |
Risc scăzut (LC) [1] | |
Clasificare științifică | |
Regn: | Animalia |
Încrengătură: | Chordata |
Subîncrengătură: | Vertebrata |
Clasă: | Aves |
Ordin: | Passeriformes |
Familie: | Paridae |
Gen: | Parus |
Specie: | P. major |
Nume binomial | |
Parus major Linnaeus, 1758 | |
Arealul speciei, cu cele 4 grupuri de subspecii major, bokharensis, cinereus și minor. | |
Modifică text |