Otto al III-lea al Sfântului Imperiu Roman
împărat al Sfântului Imperiu Roman / From Wikipedia, the free encyclopedia
Otto al III-lea (n. 980 d.Hr., Klever Reichswald(d), Renania de Nord-Westfalia, Germania – d. , Civita Castellana(d), Lazio, Italia) a fost cel de-al patrulea conducător al Dinastiei Ottoniene, fiul împăratului Otto al II-lea și al soției sale Teofanu, nepoata împăratului bizantin Ioan I Tzimiskes. Otto al III-lea a fost rege romano-german din 983 și împărat al Sfântului Imperiu Roman din 996 până la moarte.
Otto al III-lea | |
Împărat al Sfântului Imperiu Roman | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 980 d.Hr.[1][2][3][4] Klever Reichswald(d), Renania de Nord-Westfalia, Germania |
Decedat | (22 de ani)[5][6] Civita Castellana(d), Lazio, Italia |
Înmormântat | Domul din Aachen |
Cauza decesului | malarie |
Părinți | Otto al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman[7] Teofanu |
Frați și surori | Matilda[*] Sofia[*] Adelaida[*] |
Religie | creștinism |
Ocupație | conducător[*] împărat scriitor |
Limbi vorbite | limba latină[8] limba greacă bizantină |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | împărat |
Familie nobiliară | Dinastia Ottoniană |
Rege romano-german | |
Domnie | 7 decembrie 983 – 23/24 ianuarie 1002 |
Predecesor | Otto al II-lea |
Succesor | Henric al II-lea |
Împărat al Sfântului Imperiu Roman | |
Domnie | 12 aprilie 996 – 23/24 ianuarie 1002 |
Predecesor | Otto al II-lea |
Succesor | Henric al II-lea |
Rege al italienilor | |
Domnie | 12 aprilie 996 – 23/24 ianuarie 1002 |
Predecesor | Otto al II-lea |
Succesor | Arduino de Ivrea |
Modifică date / text |
La vârsta de trei ani Otto al III-lea a fost ales rege romano-german. Până când Otto a atins vârsta majoratului, imperiul a fost guvernat de trei femei: mama sa, împărăteasa Theophanu, bunica sa, Adelaida de Burgundia, și o mătușă, Matilda, persoană foarte cultă și deosebit de deșteaptă, stareță a Mănăstirii Quedlinburg.[9] În timpul domniei sale puterea s-a concentrat în Italia. Domnia lui a fost caracterizată de decizii foarte individuale. Otto și-a instituit propriii candidați împotriva voinței nobilimii din Roma, cu ajutorul confidenților săi, Bruno de Carintia (ca papă Grigore al V-lea) și Gerbert de Aurillac (papa Silvestru al II-lea). În timpul cârmuriii sale, în Polonia a fost înființată o arhiepiscopie care a fost prima organizare bisericească independentă față de imperiu. În 1001 Otto a trebuit să părăsească Roma datorită unei rebeliuni. Moartea sa timpurie a zădărnicit încercarea de recucerire a Romei. Trupul său a fost îngropat în biserica Marienkirche, astăzi Domul din Aachen.
Multă vreme Otto nu a fost considerat un împărat „german”. Bazat pe cercetările istoricului Percy Ernst Schramms, care mai presus de toate a subordonat politica lui Otto al III-lea față de Italia conceptului de Restauratio imperii (Renovatio imperii Romanorum - Restaurarea Imperiului Roman), cercetările recente urmăresc să stabilească în ce măsură perioadei sale de domnie i se pot atribui concepte politice de anvergură.